Scroll to navigation

sane-coolscan(5) SANE: „Scanner Access Now Easy” sane-coolscan(5)

NUME

sane-coolscan - controlor SANE pentru scanerele de film Nikon

DESPRE ACEST FIȘIER

Acest fișier este o scurtă descriere a controlorului coolscan pentru SANE.

DESCRIERE

Biblioteca sane-coolscan implementează un controlor SANE care oferă o interfață pentru următoarele scanere de film Nikon Coolscan: Nikon LS20, LS30, LS1000, LS2000.

Chiar dacă controlorul a funcționat pentru mai multe persoane, există încă unele probleme, în special în combinație cu unele plăci/controlori SCSI (AHA-1505/aha152x.o) și cu comanda autofocus. Ar trebui să considerați acest controlor drept software „alfa” și să fiți atenți atunci când îl utilizați pentru prima dată.

CONFIGURARE

Fișierul de configurare pentru acest controlor se află în /etc/sane.d/coolscan.conf.

Conținutul său este o listă de nume de dispozitive care corespund scanerelor Nikon Coolscan. Liniile goale și liniile care încep cu un simbol hash (#) sunt ignorate. Un exemplu de fișier de configurare este prezentat mai jos:


#scsi Fabricant Model Tip
scsi Nikon * Scanner
/dev/scanner

Numele dispozitivului special trebuie să fie un dispozitiv SCSI generic sau o legătură simbolică către un astfel de dispozitiv. Pentru a afla la ce dispozitiv este atribuit scanerul dumneavoastră și cum puteți stabili permisiunile acelui dispozitiv, consultați sane-scsi(5).

SFATURI PENTRU ADAPTORUL SCSI

Unele adaptoare SCSI și controlori SCSI de nivel scăzut nu funcționează corect cu acest controlor și cu scanerele Coolscan. Aceste sisteme se blochează atunci când comanda de autofocalizare este trimisă către scaner. Pentru a vedea o listă cu combinațiile de plăci și controlori care funcționează sau nu funcționează, consultați: http://andreas.rick.free.fr/sane/autofocus.html.

FIȘIERE

/etc/sane.d/coolscan.conf
/usr/lib/x86_64-linux-gnu/sane/libsane-coolscan.a
/usr/lib/x86_64-linux-gnu/sane/libsane-coolscan.so (prezent pe sistemele care acceptă încărcarea dinamică)

MEDIU

Dacă biblioteca a fost compilată cu suportul de depanare activat, această variabilă de mediu controlează nivelul de depanare pentru acest controlor. De exemplu, o valoare de 128 solicită imprimarea tuturor datelor de depanare. Nivelurile mai mici reduc volumul de informații.

Exemple:

În bash:
export SANE_DEBUG_COOLSCAN=8

În csh:
setenv SANE_DEBUG_COOLSCAN 8

ERORI

Comanda de focalizare automată nu funcționează cu anumite combinații de placă/controlor SCSI.

Tabelul gamma nu este încă implementat pentru LS1000.

Eliminarea prafului nu funcționează încă.

CONSULTAȚI ȘI

sane(7), sane-scsi(5)

http://andreas.rick.free.fr/sane/
Pagina principală a acestui controlor.
http://www.sema.be/coolscan/
Versiunea originală a controlorului coolscan de către Didier.

MULȚUMIRI PENTRU

Didier Carlier - Pentru că a scris controlorul original Coolscan (fără el nu aș fi început acest lucru).

Oliver Rauch - Pentru că a adaptat xsane atât de repede la chestiile cu infraroșu.

Toți ceilalți oameni care lucrează la SANE.

AUTOR

Andreas Rick

ADRESA_DE_EMAIL

andreas.rick@free.fr

TRADUCERE

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

13 iulie 2008