table of contents
- trixie-backports 4.28.0-2~bpo13+2
- testing 4.28.0-2
- unstable 4.28.0-2
PR_SET_DUMPABLE(2const) | PR_SET_DUMPABLE(2const) |
NUME¶
PR_SET_DUMPABLE - activează atributul „dumpable” al procesului apelant
BIBLIOTECA¶
Biblioteca C standard (libc, -lc)
SINOPSIS¶
#include <linux/prctl.h> /* Definirea constantelor PR_* */ #include <sys/prctl.h>
int prctl(PR_SET_DUMPABLE, long dumpable);
DESCRIERE¶
Stabilește starea atributului „dumpable”, care determină dacă sunt produse fișiere cu imaginea din memorie (core dump) pentru procesul apelant la livrarea unui semnal al cărui comportament implicit este de a produce un fișier cu imaginea din memorie.
dumpable trebuie să fie fie 0L (SUID_DUMP_DISABLE, procesul nu poate genera fișiere cu imaginea sa din memorie) sau 1L (SUID_DUMP_USER, procesul poate genera fișiere cu imaginea sa din memorie).
În mod normal, atributul „dumpable” este stabilit la 1. Cu toate acestea, acesta este readus la valoarea curentă conținută în fișierul /proc/sys/fs/suid_dumpable (care implicit are valoarea 0), în următoarele circumstanțe:
- •
- ID-ul efectiv de utilizator sau de grup al procesului este modificat.
- •
- ID-ul de utilizator sau de grup al sistemului de fișiere al procesului este modificat (consultați credentials(7)).
- •
- Procesul execută (execve(2)) un program set-user-ID sau set-group-ID, rezultând o modificare a ID-ului de utilizator efectiv sau a ID-ului de grup efectiv.
- •
- Procesul execută (execve(2)) un program care are capacități de fișier (a se vedea capabilities(7)), dar numai dacă capacitățile permise obținute le depășesc pe cele deja permise pentru proces.
Procesele care nu pot genera fișiere cu imaginea lor din memorie nu pot fi atașate prin ptrace(2) PTRACE_ATTACH; consultați ptrace(2) pentru detalii suplimentare.
Dacă un proces nu poate genera fișiere cu imaginea sa din memorie, proprietatea asupra fișierelor din directorul /proc/pid al procesului este afectată după cum se descrie în proc_pid(5).
VALOAREA RETURNATö
În caz de succes, se returnează 0. În caz de eroare, se returnează -1, iar errno este configurată pentru a indica eroarea.
ERORI-IEȘIRE¶
- EINVAL
- arg2 nu este nici SUID_DUMP_DISABLE, nici SUID_DUMP_USER.
FIȘIERE¶
- /proc/sys/fs/suid_dumpable
- /proc/pid/
STANDARDE¶
Linux.
ISTORIC¶
Linux 2.3.20.
Între Linux 2.6.13 și Linux 2.6.17, valoarea 2L era de asemenea permisă, ceea ce făcea ca orice binar care în mod normal nu ar fi generat un fișier cu imaginea sa din memorie, să genereze acest fișier numai atunci când era executat de către root; din motive de securitate, această caracteristică a fost eliminată. (A se vedea și descrierea /proc/sys/fs/suid_dumpable în proc_sys_fs(5).)
CONSULTAȚI ȘI¶
prctl(2), PR_SET_DUMPABLE(2const)
TRADUCERE¶
Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>
Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.
Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.
2 iunie 2024 | Pagini de manual de Linux 6.9.1 |