Scroll to navigation

getfsent(3) Library Functions Manual getfsent(3)

NUME

getfsent, getfsspec, getfsfile, setfsent, endfsent - manipulează intrările fișierului „fstab”

BIBLIOTECA

Biblioteca C standard (libc, -lc)

SINOPSIS

#include <fstab.h>
int setfsent(void);
struct fstab *getfsent(void);
void endfsent(void);
struct fstab *getfsfile(const char *mount_point);
struct fstab *getfsspec(const char *special_file);

DESCRIERE

Aceste funcții citesc din fișierul /etc/fstab. Structura struct fstab este definită de:


struct fstab {

char *fs_spec; /* numele dispozitivului de blocuri */
char *fs_file; /* punctul de montare */
char *fs_vfstype; /* tipul sistemului de fișiere */
char *fs_mntops; /* opțiuni montare*/
const char *fs_type; /* opțiunea rw/rq/ro/sw/xx */
int fs_freq; /* frecvența de descărcare, în zile */
int fs_passno; /* numărul de trecere pe descărcare paralelă */ };

Aici, câmpul fs_type conține (pe un sistem *BSD) unul dintre cele cinci șiruri „rw”, „rq”, „ro”, „sw”, „xx” („read-write” citire-scriere, „read-write with quota” citire-scriere cu cotă, „read-only” doar-citire, „swap” spațiu de interschimb, „ignore” ignoră).

Funcția setfsent() deschide fișierul atunci când este necesar și îl poziționează la prima linie.

Funcția getfsent() analizează următoarea linie din fișier; (după ce îl deschide, dacă este necesar).

Funcția endfsent() închide fișierul atunci când este necesar.

Funcția getfsspec() caută în fișier de la început și returnează prima intrare găsită pentru care câmpul fs_spec se potrivește cu argumentul special_file.

Funcția getfsfile() caută fișierul de la început și returnează prima intrare găsită pentru care câmpul fs_file se potrivește cu argumentul mount_point.

VALOAREA RETURNATĂ

În caz de succes, funcțiile getfsent(), getfsfile() și getfsspec() returnează un indicator la o structură fstab, în timp ce setfsent() returnează 1. În caz de eșec sau de sfârșit de fișier, aceste funcții returnează NULL și, respectiv, 0.

ATRIBUTE

Pentru o explicație a termenilor folosiți în această secțiune, a se vedea attributes(7).

Interfață Atribut Valoare
endfsent(), setfsent() Siguranța firelor MT-Unsafe race:fsent
getfsent(), getfsspec(), getfsfile() Siguranța firelor MT-Unsafe race:fsent locale

VERSIUNI

Mai multe sisteme de operare au aceste funcții, de exemplu, *BSD, SunOS, Digital UNIX, AIX (care are, de asemenea, un getfstype()). HP-UX are funcții cu aceleași nume, care folosesc însă o struct checklist în loc de o struct fstab, și numește aceste funcții învechite, fiind înlocuite de getmntent(3).

STANDARDE

Niciunul.

ISTORIC

Funcția getfsent() a apărut în 4.0BSD; celelalte patru funcții au apărut în 4.3BSD.

NOTE

Aceste funcții nu sunt sigure pentru fire de execuție.

Deoarece Linux permite montarea unui dispozitiv special de bloc în mai multe locuri și deoarece mai multe dispozitive pot avea același punct de montare, ultimul dispozitiv cu un anumit punct de montare fiind cel interesant, în timp ce getfsfile() și getfsspec() returnează doar prima apariție, aceste două funcții nu sunt adecvate pentru utilizare în Linux.

CONSULTAȚI ȘI

getmntent(3), fstab(5)

TRADUCERE

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

2 mai 2024 Pagini de manual de Linux 6.8