Scroll to navigation

MKE2FS(8) System Manager's Manual MKE2FS(8)

NUME

mke2fs - creează un sistem de fișiere ext2/ext3/ext4

SINOPSIS

mke2fs [ -c | -l nume-fișier ] [ -b dimensiune-bloc ] [ -C dimensiune-cluster ] [ -d director-rădăcină|tarball ] [ -D ] [ -g blocuri-per-grup ] [ -G numărul-de-grupuri ] [ -i octeți-per_nod-i ] [ -I dimensiune_nod-i ] [ -j ] [ -J opțiuni-jurnal ] [ -N numărul-de_noduri-i ] [ -n ] [ -m procentaj-blocuri-rezervate ] [ -o creator-SO ] [ -O [^]caracteristică[,...] ] [ -q ] [ -E opțiuni-extinse ] [ -v ] [ -F ] [ -L etichetă-volum ] [ -M ultimul-director-montat ] [ -S ] [ -t tipul-sistemului_de_fișiere ] [ -T tip-utilizare ] [ -U UUID ] [ -V ] [ -e comportament-eroare ] [ -z fișier-anulare ] dispozitiv [ dimensiunea-sistemului_de_fișiere ]

mke2fs -O dispozitiv_jurnal [ -b dimensiune-bloc ] [ -L etichetă-volum ] [ -n ] [ -q ] [ -v ] jurnal-extern [ dimensiunea-sistemului_de_fișiere ]

DESCRIERE

mke2fs este utilizat pentru a crea un sistem de fișiere ext2, ext3 sau ext4, de obicei într-o partiție de disc (sau fișier) numită de dispozitiv.

Dimensiunea sistemului de fișiere este specificată de dimensiunea-sistemului_de_fișiere. Dacă dimensiunea-sistemului_de_fișiere nu are un sufix, se interpretează ca putere de doi kiloocteți, cu excepția cazului în care se specifică opțiunea -b dimensiune-bloc, caz în care dimensiunea-sistemului_de_fișiere se interpretează ca număr de blocuri dimensiune-bloc. Dacă dimensiunea-sistemului_de_fișiere are sufixul „k”, „m”, „g”, „t” (fie cu majuscule, fie cu minuscule), atunci se interpretează în kiloocteți, megaocteți, gigaocteți, teraocteți, etc. la puterea a două. Dacă dimensiunea-sistemului_de_fișiere este omisă, mke2fs va crea sistemul de fișiere pe baza dimensiunii dispozitivului.

Dacă mke2fs este rulat ca mkfs.XXX (de exemplu, mkfs.ext2, mkfs.ext3 sau mkfs.ext4), opțiunea -t XXX este implicită; astfel, mkfs.ext3 va crea un sistem de fișiere pentru utilizarea cu ext3, mkfs.ext4 va crea un sistem de fișiere pentru utilizarea cu ext4 și așa mai departe.

Valorile implicite ale parametrilor pentru sistemul de fișiere nou creat, dacă nu sunt înlocuite de opțiunile enumerate mai jos, sunt controlate de fișierul de configurare /etc/mke2fs.conf. Pentru mai multe detalii, consultați pagina de manual mke2fs.conf(5).

OPȚIUNI

Specifică dimensiunea blocurilor în octeți. Valorile valide ale dimensiunii blocurilor sunt puteri de doi, de la 1024 până la 65536 (rețineți însă că nucleul poate monta numai sisteme de fișiere cu dimensiunea blocurilor mai mică sau egală cu dimensiunea paginii de sistem - 4k pe sistemele x86, până la 64k pe ppc64 sau aarch64, în funcție de configurația nucleului). Dacă este omisă, dimensiunea-blocului este determinată euristic de dimensiunea sistemului de fișiere și de utilizarea preconizată a sistemului de fișiere (a se vedea opțiunea -T). În cele mai frecvente cazuri, dimensiunea implicită a blocului este de 4k. Dacă dimensiunea-blocului este precedată de un semn negativ („-”), atunci mke2fs va utiliza euristica pentru a determina dimensiunea corespunzătoare a blocului, cu constrângerea că dimensiunea blocului va fi de cel puțin dimensiune-bloc octeți. Acest lucru este util pentru anumite dispozitive hardware care necesită ca dimensiunea blocului să fie un multiplu de 2k.
Verifică dacă există blocuri defectuoase pe dispozitiv înainte de a crea sistemul de fișiere. Dacă această opțiune este specificată de două ori, se utilizează un test de citire-scriere mai lent în loc de un test rapid de numai citire.
Specifică dimensiunea clusterului în octeți pentru sistemele de fișiere care utilizează caracteristica „bigalloc”. Valorile valide ale dimensiunii clusterului variază de la 2 la 32768 ori dimensiunea blocurilor sistemului de fișiere și trebuie să fie o putere de 2. Dimensiunea clusterului poate fi specificată numai dacă este activată caracteristica „bigalloc” este activată; (consultați pagina de manual ext4 (5) pentru mai multe detalii despre „bigalloc”). Dimensiunea implicită a clusterului dacă „bigalloc” este activată este de 16 ori mai mare decât dimensiunea blocului.
Copiază conținutul directorului sau al arhivei-tar „tarball” în directorul rădăcină al sistemului de fișiere. Intrarea tarball este disponibilă numai dacă mke2fs a fost compilat cu suportul „libarchive” activat și dacă biblioteca partajată „libarchive” este disponibilă în timpul execuției. Valoarea specială „-” va citi o arhivă-tar de la intrarea standard.
Utilizează direct In/Ieș atunci când scrie pe disc. Astfel se evită ca mke2fs să murdărească o mare parte din spațiul de stocare din memoria tampon, ceea ce poate avea un impact asupra altor aplicații care rulează pe un server ocupat. Cu toate acestea, această opțiune va face ca mke2fs să ruleze mult mai încet, astfel că există un compromis în ceea ce privește utilizarea In/Ieș direct.
Modifică comportamentul codului nucleului atunci când sunt detectate erori. În toate cazurile, o eroare de sistem de fișiere va determina e2fsck(8) să verifice sistemul de fișiere la următoarea pornire. comportament-eroare poate fi unul dintre următoarele:
Continuă execuția normală.
Remontează sistemul de fișiere numai-pentru-citire.
Provoacă o panică a nucleului.
Stabilește opțiunile extinse pentru sistemul de fișiere. Opțiunile extinse sunt separate prin virgule și pot primi un argument folosind semnul egal („=”). Opțiunea -E a fost -R în versiunile anterioare ale mke2fs. Opțiunea -R este încă acceptată pentru compatibilitate retroactivă, dar este depășită. Sunt acceptate următoarele opțiuni extinse:
În cazul în care este activată, mke2fs presupune că dispozitivul de stocare a fost pre-umplut cu zerouri, omite punerea la zero a tabelelor de jurnal și de noduri-i și adnotează fanioanele de grup de blocuri pentru a semnala faptul că tabelul de noduri-i a fost pus la zero.
Încearcă să înlăture blocurile în momentul creării sistemului de fișiere (înlăturarea inițială a blocurilor este utilă în cazul dispozitivelor cu stare solidă și al sistemelor de stocare dispersate / cu alocare fină și dinamică). Atunci când dispozitivul anunță că înlăturarea datelor pune, de asemenea, la zero datele (orice citire ulterioară după înlăturare și înainte de scriere returnează zero), marchează toate tabelele de noduri-i care nu au fost încă puse la zero ca fiind zero. Acest lucru accelerează semnificativ inițializarea sistemului de fișiere. Acest lucru este definit în mod implicit.
Activează caracteristica casefold (majuscule/minuscule) în super-bloc și stabilește nume-codificare ca fiind codificarea care urmează să fie utilizată. Dacă nu se specifică nume-codificare, se utilizează codificarea definită în mke2fs.conf(5).
Definește parametrii pentru operațiile de codificare a caracterelor numelui de fișier. Dacă un indicator nu este modificat cu ajutorul acestui parametru, se utilizează valoarea sa implicită. fanioane-codificare ar trebui să fie o listă de fanioane, separate prin virgule, care urmează să fie activate. Pentru a dezactiva un fanion, adăugați-l în listă cu prefixul „no”.

Singurul fanion care poate fi definit în acest moment este strict, ceea ce înseamnă că șirurile nevalide ar trebui să fie respinse de sistemul de fișiere. În configurația implicită, fanionul strict este dezactivat.

Dacă este activată și caracteristica uninit_bg este activată, tabelul de noduri-i nu va fi inițializat complet de mke2fs. Acest lucru accelerează în mod vizibil inițializarea sistemului de fișiere, dar necesită ca nucleul să finalizeze inițializarea sistemului de fișiere în fundal atunci când sistemul de fișiere este montat pentru prima dată. Dacă valoarea opțiunii este omisă, valoarea implicită este 1 pentru a activa punerea la zero leneșă a tabelului de noduri-i.
Dacă este activată, nodul-i al jurnalului nu va fi complet pus la zero de mke2fs. Acest lucru accelerează considerabil inițializarea sistemului de fișiere, dar implică un mic risc dacă sistemul se blochează înainte ca jurnalul să fi fost suprascris în întregime o singură dată. Dacă valoarea opțiunii este omisă, valoarea implicită este 1, pentru a activa punerea la zero leneșă a nodului-i de jurnal.
Ajustează intervalul inițial de actualizare MMP la interval secunde. Specificarea unui interval de 0 înseamnă că se utilizează intervalul implicit. Intervalul specificat trebuie să fie mai mic de 300 de secunde. Necesită ca funcția mmp să fie activată. nodiscard Nu încearcă să renunțe la blocuri în timpul procesului mkfs.
În mod normal, mke2fs va copia atributele extinse ale fișierelor din ierarhia de directoare specificată prin intermediul opțiunii (opționale) -d. Aceasta va dezactiva copierea și va lăsa fișierele din sistemul de fișiere nou creat fără atribute extinse.
Dacă este activată caracteristica sistemului de fișiere sparse_super2, această opțiune controlează dacă vor fi create 0, 1 sau 2 super-blocuri de rezervă în sistemul de fișiere.
Creează sistemul de fișiere la o poziție de la începutul dispozitivului sau al fișierului. Acest lucru poate fi util la crearea imaginilor de disc pentru mașinile virtuale.
Stabilește dimensiunea fișierului pentru urmărirea nodurilor-i nelegate, dar încă deschise și a nodurilor-i cu trunchierea în curs. Un fișier mai mare permite o mai bună scalabilitate, rezervarea câtorva blocuri pentru fiecare cpu este ideală.
Plasează hărțile de biți de alocare și tabelul de noduri-i la începutul discului. Această opțiune necesită ca caracteristica sistemului de fișiere flex_bg să fie activată pentru a avea efect și va crea, de asemenea, jurnalul la începutul sistemului de fișiere. Această opțiune este utilă pentru dispozitivele flash care utilizează flash SLC la începutul discului. De asemenea, maximizează intervalul de blocuri de date contigue, ceea ce poate fi util pentru anumite cazuri de utilizare specializată, cum ar fi unitățile Shingled Drive acceptate.
Specifică tipurile de cote (usrquota, grpquota, prjquota) care trebuie activate în sistemul de fișiere creat. Argumentul acestei opțiuni extinse trebuie să fie o listă separată de două puncte. Această opțiune are efect numai dacă este activată caracteristica quota. Tipurile de cote implicite care urmează să fie inițializate dacă această opțiune nu este specificată sunt atât cotele de utilizator, cât și cele de grup. Dacă este activată caracteristica de proiect, vor fi inițializate și cotele de proiect.
Rezervă spațiu suficient pentru ca tabelul descriptor de grupuri de blocuri să poată crește pentru a susține un sistem de fișiere care are redimensionare-maximă-la-cald blocuri.
Specifică numărul de revizuire a sistemului de fișiere. Sistemele de fișiere de revizuire 0 oferă compatibilitate cu nucleele Linux anterioare versiunii 1.2 (care datează de dinainte de 1995). Acest lucru este necesar doar pentru testare sau pentru persoanele care doresc să utilizeze sisteme Linux foarte vechi, istorice. Valoarea implicită actuală (acceptată de toate sistemele Linux moderne) este revizuirea 1.
Specifică ID-ul numeric de utilizator și de grup al directorului rădăcină. Dacă nu se specifică UID:GID, se utilizează ID-ul de utilizator și de grup al utilizatorului care execută mke2fs. În mke2fs 1.42 și versiunile anterioare, UID și GID ale directorului rădăcină erau stabilite în mod implicit la UID și GID ale utilizatorului care execută comanda mke2fs. Opțiunea root_owner= permite specificarea explicită a acestor valori și evitarea efectelor secundare pentru utilizatorii care nu se așteaptă ca conținutul sistemului de fișiere să se schimbe în funcție de utilizatorul care execută mke2fs.
Specifică permisiunile pentru directorul rădăcină în format octal. Dacă nu se specifică nici o permisiune, atunci permisiunile directorului rădăcină vor fi stabilite în conformitate cu valoarea „umask” implicită a sistemului de fișiere.
Configurează sistemul de fișiere pentru o matrice RAID cu dimensiune-pas blocuri de sistem de fișiere. Acesta este numărul de blocuri citite sau scrise pe disc înainte de a trece la discul următor, care este uneori denumit dimensiunea bucăților. Acest lucru afectează în principal plasarea metadatelor sistemului de fișiere, cum ar fi hărțile de biți, în momentul mke2fs pentru a evita plasarea lor pe un singur disc, ceea ce poate afecta performanța. De asemenea, poate fi utilizat de către alocatorul de blocuri.
Configurează sistemul de fișiere pentru o matrice RAID cu lățime-bandă blocuri de sistem de fișiere pe bandă. Acesta este de obicei dimensiune-pas * N, unde N este numărul de discuri purtătoare de date din RAID (de exemplu, pentru RAID 5 există un disc de paritate, deci N va fi numărul de discuri din matrice minus 1). Acest lucru permite alocatorului de blocuri să prevină citirea-modificarea-scrierea parității într-o bandă RAID, dacă este posibil, atunci când se scriu datele.
Activează un fanion în superblocul sistemului de fișiere care indică faptul că acesta poate fi montat utilizând cod experimental al nucleului, cum ar fi sistemul de fișiere ext4dev.
Forțează mke2fs să creeze un sistem de fișiere, chiar dacă dispozitivul specificat nu este o partiție pe un dispozitiv special de blocuri sau dacă alți parametri nu au sens. Pentru a forța mke2fs să creeze un sistem de fișiere chiar dacă sistemul de fișiere pare a fi în uz sau este montat (un lucru cu adevărat periculos), această opțiune trebuie specificată de două ori.
Specifică numărul de blocuri dintr-un grup de blocuri. În general, nu există niciun motiv pentru ca utilizatorul să definească vreodată acest parametru, deoarece valoarea implicită este optimă pentru sistemul de fișiere; (pentru administratorii care creează sisteme de fișiere pe matrice RAID, este preferabil să utilizeze parametrul RAID stride ca parte a opțiunii -E, în loc să manipuleze numărul de blocuri pe grup). Această opțiune este utilizată în general de dezvoltatorii care dezvoltă cazuri de testare.
Dacă caracteristica bigalloc este activată, opțiunea -g va specifica numărul de clustere dintr-un grup de blocuri.
Specifică numărul de grupuri de blocuri care vor fi împachetate împreună pentru a crea un grup de blocuri virtuale mai mare (sau „grup flex_bg”) într-un sistem de fișiere ext4. Acest lucru îmbunătățește localizarea metadatelor și performanța în cazul sarcinilor de lucru cu multe metadate. Numărul de grupuri trebuie să fie o putere de 2 și poate fi specificat numai dacă este activată caracteristica sistemului de fișiere flex_bg.
Specifică raportul octeți/nod-i. mke2fs creează un nod-i pentru fiecare octeți-per_nod-i octeți de spațiu pe disc. Cu cât raportul octeți-per_nod-i este mai mare, cu atât se vor crea mai puține noduri-i. În general, această valoare nu ar trebui să fie mai mică decât dimensiunea de bloc a sistemului de fișiere, deoarece în acest caz s-ar crea mai multe noduri-i decât pot fi folosite vreodată. Atenție, nu este posibil să modificați acest raport pe un sistem de fișiere după ce acesta a fost creat, așa că aveți grijă să decideți valoarea corectă pentru acest parametru. Rețineți că redimensionarea unui sistem de fișiere modifică numărul de noduri-i pentru a menține acest raport.
Specifică dimensiunea fiecărui nod-i în octeți. Valoarea dimensiune_nod-i trebuie să fie o putere de 2 mai mare sau egală cu 128. Cu cât valoarea dimensiune_nod-i este mai mare, cu atât mai mult spațiu va consuma tabelul de noduri-i, iar acest lucru reduce spațiul utilizabil în sistemul de fișiere și poate avea, de asemenea, un impact negativ asupra performanței. Nu este posibilă modificarea acestei valori după ce sistemul de fișiere este creat.
Sistemele de fișiere cu o dimensiune a nodului-i de 128 de octeți nu acceptă marcaje de timp mai mari de 19 ianuarie 2038. Nodurile-i de 256 de octeți sau mai mult vor permite utilizarea de marcaje de timp extinse, id-uri de proiect și capacitatea de a stoca unele atribute extinse în tabelul de noduri-i pentru îmbunătățirea performanței.
Dimensiunea implicită a nodului-i este controlată de fișierul mke2fs.conf(5). În fișierul mke2fs.conf livrat cu e2fsprogs, dimensiunea implicită a nodului-i este de 256 de octeți pentru majoritatea sistemelor de fișiere, cu excepția GNU Hurd, deoarece acesta acceptă doar noduri-i de 128 de octeți.
Creează sistemul de fișiere cu un jurnal ext3. Dacă opțiunea -J nu este specificată, se vor utiliza parametrii de jurnal impliciți pentru a crea un jurnal de dimensiuni corespunzătoare (având în vedere dimensiunea sistemului de fișiere), stocat în cadrul sistemului de fișiere. Rețineți că trebuie să folosiți un nucleu care are suport ext3 pentru a putea utiliza efectiv jurnalul.
Creează jurnalul ext3 folosind opțiunile specificate în linia de comandă. Opțiunile jurnalului sunt separate prin virgule și pot primi un argument folosind semnul egal („=”). Sunt acceptate următoarele opțiuni de jurnal:
Atașează sistemul de fișiere la dispozitivul de blocuri de jurnal situat pe jurnal-extern. Jurnalul extern trebuie să fi fost deja creat cu ajutorul comenzii
mke2fs -O dispozitiv_jurnal jurnal-extern
Rețineți că jurnal-extern trebuie să fi fost creat cu aceeași dimensiune a blocului ca și noul sistem de fișiere. În plus, deși există suport pentru atașarea mai multor sisteme de fișiere la un singur jurnal extern, nucleul Linux și e2fsck(8) nu acceptă încă jurnalele externe partajate.
În loc de a specifica direct un nume de dispozitiv, jurnal-extern poate fi specificat, de asemenea, fie prin LABEL=eticheta, fie prin UUID=UUID pentru a localiza jurnalul extern fie prin eticheta volumului, fie prin UUID-ul stocat în super-blocul ext2 la începutul jurnalului. Utilizați dumpe2fs(8) pentru a afișa eticheta de volum și UUID-ul unui dispozitiv de jurnal. Consultați, de asemenea, opțiunea -L din tune2fs(8).
Creează o zonă suplimentară de jurnal de înregistrare rapidă de mărimea dimensiune-înregistrare-rapidă kiloocteți. Această opțiune este valabilă numai dacă caracteristica fast_commit este activată pe sistemul de fișiere. Dacă această opțiune nu este specificată și dacă caracteristica fast_commit este activată, dimensiunea zonei de înregistrare rapidă este, în mod implicit, dimensiune-jurnal / 64 de megaocteți. Dimensiunea totală a jurnalului cu caracteristica fast_commit activată este dimensiune-jurnal + ( dimensiune-înregistrare-rapidă * 1024) megaocteți. Dimensiunea totală a jurnalului nu poate fi mai mare de 10 240 000 de blocuri de sistem de fișiere sau de jumătate din dimensiunea totală a sistemului de fișiere (oricare dintre acestea este mai mică).
Specifică locația jurnalului. Argumentul locație-jurnal poate fi specificat fie ca număr de bloc, fie, dacă numărul are un sufix de unitate (de exemplu, „M”, „G” etc.), poate fi interpretat ca fiind decalajul de la începutul sistemului de fișiere.
Creează un jurnal intern (adică stocat în interiorul sistemului de fișiere) cu dimensiunea dimensiune-jurnal megaocteți. Dimensiunea jurnalului trebuie să fie de cel puțin 1024 de blocuri de sistem de fișiere (de exemplu, 1 Mo dacă se utilizează blocuri de 1k, 4 Mo dacă se utilizează blocuri de 4k etc.) și nu poate fi mai mare de 10 240 000 de blocuri de sistem de fișiere sau de jumătate din dimensiunea totală a sistemului de fișiere (oricare dintre acestea este mai mică).
Numai una dintre opțiunile size sau device poate fi dată pentru un sistem de fișiere.
Citește lista de blocuri defectuoase din nume-fișier. Rețineți că numerele de blocuri din lista de blocuri defectuoase trebuie să fie generate folosind aceeași dimensiune a blocurilor ca cea utilizată de mke2fs. Ca urmare, opțiunea -c a lui mke2fs este o metodă mult mai simplă și mai puțin predispusă la erori pentru a verifica dacă există blocuri defecte pe un disc înainte de a-l formata, deoarece mke2fs va transmite automat parametrii corecți către programul badblocks.
Stabilește eticheta de volum pentru sistemul de fișiere la etichetă-volum. Lungimea maximă a etichetei de volum este de 16 octeți.
Specifică procentul de blocuri ale sistemului de fișiere rezervat pentru super-utilizator. Acest lucru evită fragmentarea și permite demonilor deținuți de root, cum ar fi syslogd(8), să continue să funcționeze corect după ce procesele neprivilegiate sunt împiedicate să scrie în sistemul de fișiere. Procentul implicit este de 5%.
Stabilește ultimul director montat pentru sistemul de fișiere. Acest lucru ar putea fi util pentru utilitățile care se bazează pe ultimul director montat pentru a determina unde trebuie montat sistemul de fișiere.
Face ca mke2fs să nu creeze efectiv un sistem de fișiere, ci să afișeze ceea ce ar face dacă ar crea un sistem de fișiere. Acest lucru poate fi utilizat pentru a determina locația super-blocurilor de rezervă pentru un anumit sistem de fișiere, atâta timp cât parametrii mke2fs care au fost trecuți atunci când sistemul de fișiere a fost creat inițial sunt utilizați din nou; (cu opțiunea -n adăugată, desigur!).
Suprascrie calculul implicit al numărului de noduri-i care ar trebui să fie rezervate pentru sistemul de fișiere (care se bazează pe numărul de blocuri și pe raportul octeți-per_nod-i). Astfel, utilizatorul poate specifica direct numărul de noduri-i dorit.
Suprascrie valoarea implicită a câmpului „creatorul sistemului de operare” al sistemului de fișiere. Câmpul creator este definit în mod implicit la numele sistemului de operare pentru care a fost compilat executabilul mke2fs.
Creează un sistem de fișiere cu caracteristicile date (opțiuni de sistem de fișiere), înlocuind opțiunile implicite ale sistemului de fișiere. Caracteristicile care sunt activate în mod implicit sunt specificate prin relația base_features, fie în secțiunea [defaults] din fișierul de configurare /etc/mke2fs.conf, fie în subsecțiunile [fs_types] pentru tipurile de utilizare specificate de opțiunea -T, modificate ulterior de relația features care se găsește în subsecțiunile [fs_types] pentru sistemul de fișiere și tipurile de utilizare. Pentru mai multe detalii, consultați pagina de manual mke2fs.conf(5). Parametrii de configurare specifici tipului de sistem de fișiere găsiți în secțiunea [fs_types] vor înlocui valorile implicite globale găsite în [defaults].

Setul de caracteristici al sistemului de fișiere va fi editat în continuare folosind fie setul de caracteristici specificat de această opțiune, fie, dacă această opțiune nu este dată, prin relația default_features pentru tipul de sistem de fișiere care este creat, fie în secțiunea [defaults] din fișierul de configurare.

Setul de caracteristici ale sistemului de fișiere este alcătuit dintr-o listă de caracteristici, separate prin virgule, care trebuie activate. Pentru a dezactiva o caracteristică, este suficient să prefixați numele caracterului cu un caracter de semnalizare („^”). Caracteristicile cu dependențe nu vor fi eliminate cu succes. Caracteristica de pseudo-sistem de fișiere „none” va șterge toate caracteristicile sistemului de fișiere.

pagina de manual ext4(5).
Execuție silențioasă. Util dacă mke2fs este executat într-un script. -S Scrie numai descriptorii de super-blocuri și grupuri. Aceasta este o măsură extremă care trebuie luată numai în cazul foarte puțin probabil în care toate super-blocurile și super-blocurile de rezervă sunt corupte, iar utilizatorii experimentați doresc o metodă de recuperare de ultimă instanță. Aceasta face ca mke2fs să reinițializeze descriptorii de super-blocuri și de grupuri, fără a se atinge de tabelul de noduri-i și de hărțile de biți ale blocurilor și ale nodurilor-i. Programul e2fsck trebuie rulat imediat după utilizarea acestei opțiuni și nu există nicio garanție că datele vor putea fi salvate. Datorită varietății largi de opțiuni posibile pentru mke2fs care afectează configurația pe disc, este esențial să se specifice exact aceleași opțiuni de format, cum ar fi dimensiunea blocurilor, tipul de sistem de fișiere, fanioanele de caracteristici și alte elemente reglabile atunci când se utilizează această opțiune, altfel sistemul de fișiere va fi corupt în continuare. În unele cazuri, cum ar fi sistemele de fișiere care au fost redimensionate sau ale căror caracteristici au fost activate după formatare, este imposibil să se suprascrie corect toate super-blocurile și se va produce cel puțin o anumită corupție a sistemului de fișiere. Cel mai bine este să rulați această operație pe o copie completă a sistemului de fișiere, astfel încât să puteți încerca alte opțiuni dacă aceasta nu funcționează.
Specifică tipul de sistem de fișiere (de exemplu, ext2, ext3, ext4 etc.) care urmează să fie creat. Dacă această opțiune nu este specificată, mke2fs va alege o valoare implicită, fie prin intermediul modului în care a fost executată comanda (de exemplu, folosind un nume de forma mkfs.ext2, mkfs.ext3 etc.), fie prin intermediul unei valori implicite definite de fișierul /etc/mke2fs.conf. Această opțiune controlează ce opțiuni ale sistemului de fișiere sunt utilizate în mod implicit, pe baza secțiunii de configurare fstypes din /etc/mke2fs.conf.

Dacă opțiunea -O este utilizată pentru a adăuga sau elimina în mod explicit opțiuni de sistem de fișiere care ar trebui să fie definite în sistemul de fișiere nou creat, este posibil ca sistemul de fișiere rezultat să nu fie acceptat de fs-type solicitat. (de exemplu, «mke2fs -t ext3 -O extent /dev/sdXX» va crea un sistem de fișiere care nu este acceptat de implementarea ext3 așa cum se găsește în nucleul Linux; iar «mke2fs -t ext3 -O ^has_journal /dev/hdXX» va crea un sistem de fișiere care nu are un jurnal și, prin urmare, nu va fi acceptat de codul sistemului de fișiere ext3 din nucleul Linux).

Specifică modul în care va fi utilizat sistemul de fișiere, astfel încât mke2fs să poată alege parametrii optimi ai sistemului de fișiere pentru această utilizare. Tipurile de utilizare care sunt acceptate sunt definite în fișierul de configurare /etc/mke2fs.conf. Utilizatorul poate specifica unul sau mai multe tipuri de utilizare utilizând o listă separată prin virgule.

Dacă această opțiune nu este specificată, mke2fs va alege un singur tip de utilizare implicită în funcție de dimensiunea sistemului de fișiere care urmează să fie creat. Dacă dimensiunea sistemului de fișiere este mai mică de 3 megaocteți, mke2fs va utiliza tipul de sistem de fișiere floppy. Dacă dimensiunea sistemului de fișiere este mai mare sau egal cu 3 dar mai mică de 512 megaocteți, mke2fs(8) va utiliza tipul de sistem de fișiere small. Dacă dimensiunea sistemului de fișiere este mai mare sau egală cu 4 teraocteți, dar mai mică de 16 teraocteți, mke2fs(8) va utiliza tipul de sistem de fișiere big. Dacă dimensiunea sistemului de fișiere este mai mare sau egală cu 16 teraocteți, mke2fs(8) va utiliza tipul de sistem de fișiere huge. În caz contrar, mke2fs(8) va utiliza tipul de sistem de fișiere implicit default.

Stabilește identificatorul unic universal (UUID) al sistemului de fișiere la UUID. Formatul UUID este o serie de cifre hexazecimale separate prin cratimă, precum aceasta: „c1b9d5a2-f162-11cf-9ece-0020afc76f16”. Parametrul UUID poate fi, de asemenea, unul dintre următoarele:
șterge UUID-ul sistemului de fișiere
generează un nou UUID generat în mod aleatoriu
generează un nou UUID bazat pe timp
Execuție detaliată.
Afișează numărul de versiune al lui mke2fs și iese.
Înainte de a suprascrie un bloc din sistemul de fișiere, scrie conținutul vechi al blocului într-un fișier de anulare. Acest fișier de anulare poate fi utilizat cu e2undo(8) pentru a restabili vechiul conținut al sistemului de fișiere în cazul în care ceva nu merge bine. Dacă se trece șirul gol ca argument fișier-anulare, fișierul de anulare va fi scris într-un fișier numit mke2fs-dispozitiv.e2undo în directorul specificat prin intermediul variabilei de mediu E2FSPROGS_UNDO_DIR sau a directivei undo_dir din fișierul de configurare.

AVERTISMENT: Fișierul de anulări „undo” nu poate fi utilizat pentru a recupera după o pană de curent sau de sistem.

MEDIU

Dacă este definită la o valoare întreagă diferită de zero, valoarea sa este utilizată pentru a determina cât de des este apelat sync(2) în timpul inițializării tabelului de noduri-i.
Determină locația fișierului de configurare (a se vedea mke2fs.conf(5)).
Dacă este definită la o valoare întreagă diferită de zero, valoarea sa este utilizată pentru a determina primul grup de meta-blocuri. Acest lucru este în principal în scopuri de depanare.
Dacă este definită la o valoare întreagă diferită de zero, valoarea sa este utilizată pentru a determina dimensiunea sectorului logic al dispozitivului.
Dacă este definită la o valoare întreagă diferită de zero, valoarea sa este utilizată pentru a determina dimensiunea sectorului fizic al dispozitivului.
Dacă este definită, nu se afișează mesajul de verificare automată a sistemului de fișiere cauzată de numărul de montări sau de intervalul de verificare.

AUTOR

Această versiune de mke2fs a fost scrisă de Theodore Ts'o <tytso@mit.edu>.

DISPONIBILITATE

mke2fs face parte din pachetul „e2fsprogs” și este disponibil la http://e2fsprogs.sourceforge.net.

CONSULTAȚI ȘI

mke2fs.conf(5), badblocks(8), dumpe2fs(8), e2fsck(8), tune2fs(8), ext4(5)

TRADUCERE

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

noiembrie 2024 E2fsprogs versiunea 1.47.2-rc1