table of contents
- bookworm-backports 4.24.0-2~bpo12+1
- testing 4.24.0-2
- unstable 4.24.0-2
ogg123(1) | Vorbis Tools | ogg123(1) |
NUME¶
ogg123 - redă fișiere Ogg și FLAC
SINOPSIS¶
ogg123 [ -vqrzZVh ] [ -k secunde ] [ -x n-lea ] [ -y n-ori ] [ -b dimensiune-memorie-tampon ] [ -d controlor [ -o opțiune:valoare ] [ -f nume-fișier ] ] fișier ... | director ... | URL ...
DESCRIERE¶
ogg123 citește fișiere audio Ogg/Vorbis, Ogg/Speex, Ogg/Opus, Ogg/FLAC și FLAC nativ și le decodifică pe dispozitivele specificate în linia de comandă. În mod implicit, ogg123 scrie în dispozitivul de sunet standard, dar ieșirea poate fi trimisă către orice număr de dispozitive. Fișierele pot fi citite din sistemul de fișiere sau pot fi transmise adrese URL prin HTTP. Dacă se indică un director, vor fi redate toate fișierele din acesta sau din subdirectoarele sale.
OPȚIUNI¶
- --audio-buffer n
- Utilizează o memorie tampon audio de ieșire de „n” kiloocteți.
- -@ listă-redare, --list listă-redare
- Redă toate fișierele menționate în fișierul „listă-redare”. Lista de redare trebuie să aibă un nume de fișier, un nume de director sau o adresă URL pe linie. Sunt permise liniile goale. Directoarele vor fi tratate în același mod ca și în linia de comandă.
- -b n, --buffer n
- Utilizează o memorie tampon de intrare de aproximativ „n” kiloocteți. Opțiune exclusiv HTTP.
- -p n, --prebuffer n
- Prestochează „n” procente din memoria tampon de intrare. Redarea nu va începe până când această prestocare nu este completă. Opțiune exclusiv HTTP.
- -d dispozitiv, --device dispozitiv
- Specifică dispozitivul de ieșire. Consultați secțiunea DISPOZITIVE pentru o listă de dispozitive. Se poate specifica orice număr de dispozitive.
- -f nume-fișier, --file nume-fișier
- Specifică fișierul de ieșire pentru un dispozitiv de fișiere specificat anterior cu --device. Numele de fișier „-” scrie la ieșirea standard. Dacă fișierul există deja, ogg123 îl va suprascrie.
- -h, --help
- Afișează mesajul de ajutor al comenzii.
- -k n, --skip n
- Sare peste primele „n” secunde. „n” poate fi, de asemenea, sub formă de minute:secunde sau ore:minute:secunde.
- -K n, --end n
- Oprește redarea la „n” secunde de la începutul fluxului. „n” poate avea, de asemenea, același format ca și cel utilizat în opțiunea --skip.
- -o opțiune[:valoare], --device-option opțiune[:valoare]
- Stabilește opțiunea opțiune la valoare pentru dispozitivul precedent. A se vedea secțiunea DISPOZITIVE pentru o listă a opțiunilor valabile pentru fiecare dispozitiv.
- -q, --quiet
- Modul silențios. Nu se afișează niciun mesaj.
- -V, --version
- Afișează informațiile despre versiune.
- -v, --verbose
- Mărește nivelul de detaliere al ieșirii.
- -x n, --nth
- Redă fiecare al „n-lea” bloc decodat. Are ca efect redarea audio la o viteză de „n” ori mai mare decât cea normală.
- -y n, --ntimes
- Repetă fiecare bloc redat de „n” ori. Are ca efect redarea audio de „n” ori mai lent decât viteza normală. Poate fi dată cu „-x” pentru viteze fracționare interesante.
- -r, --repeat
- Repetă lista de redare la infinit.
- -z, --shuffle
- Redă fișierele într-o ordine pseudo-aleatorie.
- -Z, --random
- Redă fișiere în ordine pseudo-aleatorie mereu.
DISPOZITIVE¶
ogg123 acceptă o varietate de dispozitive de ieșire audio prin „libao”. Vor fi disponibile numai acele dispozitive acceptate de platforma țintă. Opțiunea -f poate fi utilizată numai cu dispozitive care scriu în fișiere.
Opțiuni acceptate de toate dispozitivele:
- debug
- Activează ieșirea de depanare [dacă există] pentru un controlor ales.
- matrix:valoare
- Forțează o anumită ordine a canalelor de ieșire pentru un dispozitiv dat. valoare este o listă separată prin virgule de nume de canale în stilul AO, de exemplu, L,R,C,LFE,BL,BR,SL,SR.
- verbose
- Activează ieșirea în modul descriptiv pentru un controlor ales. Opțiunea „-v” va activa, de asemenea, opțiunea „--verbose” a controlorului.
- quiet
- Forțează controlorul ales să fie complet tăcut. Chiar nici erorile nu vor produce nicio ieșire. „-q” va activa, de asemenea, opțiunea de silențiozitate a controlorului.
- aixs
- Controlor de ieșire live AIX. Opțiuni:
- dev:valoare
- Stabilește dispozitivul de ieșire AIX la valoare.
- alsa
- Controlor de ieșire live Advanced Linux Sound Architecture. Opțiuni:
- buffer_time:valoare
- Suprascrie dimensiunea implicită a memoriei tampon hardware (în milisecunde).
- dev:valoare
- Eticheta dispozitivului ALSA care trebuie utilizată. Exemplele includ „hw:0” pentru prima placă de sunet și „hw:1” pentru a doua. În mod normal, controlorul alsa alege în mod automat unul dintre „surround71”, „surround51”, „surround40” sau „default” în funcție de numărul de canale de ieșire. Pentru mai multe informații, consultați http://alsa.opensrc.org/ALSA+device+labels.
- period_time:valoare
- Suprascrie dimensiunea implicită a perioadei hardware (în microsecunde).
- period_time:valoare
- Suprascrie dimensiunea implicită a perioadei hardware (în microsecunde).
- use_mmap:valoare
- valoare este definită la „yes” sau „no” pentru a suprascrie valoarea implicită compilată pentru a utiliza sau nu accesul la dispozitivul mmap. În trecut, unii controlori alsa cu erori s-au comportat mai bine atunci când nu foloseau accesul mmap, cu prețul unei utilizări ușor mai mari a procesorului.
- arts
- Controlor de ieșire live aRts. Opțiuni:
- multi:valoare
- valoare este definită la „yes” sau „no” pentru a permite deschiderea dispozitivului de redare aRts pentru redarea simultană multiplă. Deși controlorul funcționează corect în modul multiplu, se știe că, ocazional, acesta poate bloca serverul aRts însuși. Comportamentul implicit este "no".
- au
- Ieșire fișier audio Sun. Scrie eșantioanele audio în format AU. Formatul AU permite scrierea în fișiere care nu pot fi explorate, cum ar fi ieșirea standard. În astfel de circumstanțe, antetul AU va specifica formatul de eșantionare, dar nu și lungimea înregistrării.
- esd
- Ieșire live a lui Enlightened Sound Daemon. Opțiuni:
- host:valoare
- valoare specifică numele de gazdă unde se execută esd. Aceasta poate include un număr de port după două puncte, ca în „whizbang.com:555”. (implicit = localhost)
- client_name:valoare
- Stabilește numele clientului pentru noul flux audio. Valoarea implicită este „libao client”.
- irix
- Controlor de ieșire live IRIX. Opțiuni:
- macosx
- Controlor de ieșire live „AUHAL” pentru MacOS X. Acest controlor este compatibil cu MacOS X 10.5 și versiunile ulterioare (10.4 și versiunile anterioare utilizează o interfață mai veche, incompatibilă). Opțiuni:
- buffer_time:valoare
- Stabilește dimensiunea memoriei tampon hardware la echivalentul a valoare milisecunde.
- nas
- Controlorul de ieșire live al Network Audio Server. Opțiuni:
- buf_size:valoare
- Stabilește dimensiunea memoriei tampon audio de pe server în octeți.
- host:valoare
- Stabilește locația serverului NAS; a se vedea nas(1) pentru format.
- null
- Controlor null. Toate datele audio sunt eliminate. Notă: datele audio nu sunt scrise în /dev/null ! Puteți utiliza acest controlor pentru a testa viteza de decodificare brută, fără costuri suplimentare de ieșire.
- oss
- Controlor Open Sound System pentru Linux și FreeBSD, versiunile 2, 3 și 4. Opțiuni:
- dsp:valoare
- Dispozitiv DSP pentru placa de sunet. Valoarea implicită este /dev/dsp.
- pulse
- Controlr de sunet live audio Pulseaudio. Opțiuni:
- server:valoare
- Specifică locația serverului Pulseaudio la distanță sau alternativ.
- sink:valoare
- Specifică un receptor Pulseaudio care nu este implicit pentru fluxul audio.
- raw
- Ieșire de fișiere brute. Scrie eșantioane audio brute într-un fișier. Opțiuni:
- byteorder:valoare
- Alege ordinea octeților big endian („big”), little endian („little”) sau nativă („native”). Ordinea implicită este cea nativă.
- roar
- Controlor de ieșire live RoarAudio Daemon. Opțiuni:
- server:valoare, host:valoare
- Specifică locația serverului RoarAudio de la distanță care urmează să fie utilizat.
- id:valoare, dev:valoare
- Specifică un mixer care nu este implicit în cadrul unui server RoarAudio pentru fluxul audio.
- role:valoare
- Stabilește configurația rolului pentru fluxul audio.
- client_name:valoare
- Stabilește numele clientului pentru noul flux audio. Valoarea implicită este „libao client”.
- sndio
- Controlor de ieșire live SNDIO pentru OpenBSD. Opțiuni:
- dev:valoare
- Specifică dispozitivul audio care urmează să fie utilizat pentru redare.
- sun
- Controlor de ieșire live Sun Audio pentru NetBSD, OpenBSD și Solaris. Opțiuni:
- dev:valoare
- Dispozitiv audio pentru placa de sunet. Valoarea implicită este /dev/audio.
- wav
- Ieșire fișier WAV. Scrie datele de sunet pe disc în formă necomprimată. Dacă sunt redate mai multe fișiere, toate acestea vor fi concatenate în același fișier WAV. Fișierele WAV nu pot fi scrise în fișiere care nu pot fi căutate, cum ar fi ieșirea standard. Utilizați în schimb formatul AU.
- wmm
- Controlor de ieșire live Windows MultiMedia pentru Win98 și versiuni ulterioare. Opțiuni:
- dev:valoare
- Selectează dispozitivul audio care urmează să fie utilizat pentru redare după numele dispozitivului.
- id:valoare
- Selectează dispozitivul audio care urmează să fie utilizat pentru redare după ID-ul dispozitivului (numărul plăcii).
EXEMPLE¶
Linia de comandă ogg123 este destul de flexibilă, poate chiar confuză. Iată câteva exemple de linii de comandă și o explicație a ceea ce fac acestea.
Redă pe placa de sunet implicită:
Redă toate fișierele din directorul ~/muzică și din subdirectoarele sale.
Redă un fișier utilizând controlorul OSS:
Pasează opțiunea „dsp” către controlorul OSS:
Utilizează controlorul ESD
Utilizează controlorul WAV cu fișierul de ieșire, „test.wav”:
Ascultați un fișier în timp ce îl scrieți într-un fișier WAV:
Rețineți că opțiunile se aplică dispozitivului declarat în stânga:
Test de stres pentru discul dur:
Creează un efect de ecou cu esd și un calculator lent:
ÎNTRERUPERE¶
Puteți întrerupe ogg123 în orice moment apăsând Ctrl-C. Dacă redați mai multe fișiere, acest lucru va opri fișierul curent și va începe redarea următorului. Dacă doriți să întrerupeți imediat redarea în loc să treceți la fișierul următor, apăsați Ctrl-C în prima secundă de redare a unui fișier nou.
Rețineți că este posibil ca rezultatul apăsării tastei Ctrl-C să nu fie auzit imediat, din cauza memorării în memoria tampon a datelor audio în dispozitivul audio. Această întârziere depinde de sistem, dar, de obicei, nu depășește una sau două secunde.
FIȘIERE¶
- /etc/libao.conf
- Poate fi utilizat pentru a stabili dispozitivul de ieșire implicit pentru toate programele libao.
- ~/.libao
- Fișier de configurare pentru fiecare utilizator pentru a suprascrie configurările dispozitivelor de ieșire la nivel de sistem.
ERORI¶
Fișierele WAV transmise prin conducte pot provoca un comportament ciudat în alte programe. Acest lucru se datorează faptului că fișierele WAV stochează lungimea datelor în antet. Cu toate acestea, controlorul de ieșire nu cunoaște lungimea atunci când scrie antetul și nu există o valoare care să însemne „lungime necunoscută”. Folosiți controlorul de ieșire brut sau au dacă trebuie să utilizați ogg123 într-o conductă.
AUTORI¶
- Autorii programului:
-
Kenneth Arnold <kcarnold-xiph@arnoldnet.net>
Stan Seibert <volsung@xiph.org> - Autorul paginilor de manual:
-
Stan Seibert <volsung@xiph.org>
CONSULTAȚI ȘI¶
TRADUCERE¶
Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>
Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.
Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.
24 martie 2010 | Xiph.Org Foundation |