Sintaxa intrărilor terminfo¶

Intrările din terminfo sunt alcătuite dintr-o succesiune de câmpuri:

• Fiecare câmp se încheie cu o virgulă „,” (virgulele incluse pot fi eludate cu o bară oblică inversă sau scrise ca „\054”).
• Spațiul alb dintre câmpuri este ignorat.
• Primul câmp dintr-o intrare terminfo începe în prima coloană.
• Liniile noi și spațiile de la începutul rândului (spații sau tabulatoare) pot fi utilizate pentru formatarea intrărilor, în scopul îmbunătățirii lizibilității. Acestea sunt eliminate din intrările analizate.

Opțiunile infocmp, -f și -W se bazează pe aceasta pentru a formata expresiile de tip „if-then-else” sau pentru a impune o lățime maximă a liniei. Descrierea terminalului formatată astfel poate fi citită de tic.

•

Primul câmp pentru fiecare terminal conține numele cunoscute ale terminalului, separate prin caractere „|”.

The first name given is the most common abbreviation for the terminal (its primary name), the last name given should be a long name fully identifying the terminal (see longname(3NCURSES)), and all others are treated as synonyms (aliases) for the primary terminal name.

X/Open Curses recomandă ca toate numele, cu excepția celui din urmă, să fie scrise cu litere mici și să nu conțină spații; ultimul nume poate conține litere mari și spații, pentru o mai bună lizibilitate.

Această implementare nu este atât de strictă; permite utilizarea majusculelor și minusculelor în numele principal și în alias. Dacă numele nu conține spații, acesta poate fi atât un alias, cât și un nume complet (însă va afișa un avertisment cu privire la această ambiguitate).

•

Liniile care încep cu „#” în prima coloană sunt considerate comentarii.

Deși liniile de comentarii sunt valabile în orice punct, rezultatul comenzilor captoinfo și infotocap (nume-alias pentru tic) va muta comentariile astfel încât acestea să apară numai între intrări.

Numele terminalelor (cu excepția ultimei intrări, cea detaliată) trebuie alese respectând următoarele convenții. Dispozitivul hardware care constituie terminalul trebuie să aibă un nume de bază, de exemplu „hp2621”. Acest nume nu trebuie să conțină cratime. Modurile în care poate fi hardware-ul sau preferințele utilizatorului ar trebui indicate prin adăugarea unei cratime și a unui sufix de mod. Astfel, un vt100 în modul de 132 de coloane ar fi vt100-w. Următoarele sufixe ar trebui utilizate acolo unde este posibil:

Pentru mai multe informații despre convențiile de denumire a terminalelor, consultați pagina de manual term(7).

Sintaxa capacităților terminfo¶

Intrarea terminfo este alcătuită din mai multe capabilities -- capacități, adică funcționalități de care dispune terminalul sau metode de utilizare a acestor funcționalități.

După primul câmp (care conține numele intrării de terminal), ar trebui să urmeze unul sau mai multe câmpuri de tip capacitate. Acestea sunt valori booleene, numerice sau nume de tip șir de caractere, însoțite de valorile corespunzătoare:

• Capacitățile booleene sunt adevărate atunci când sunt prezente și false atunci când lipsesc. Nu există o valoare explicită pentru capacitățile booleene.
• Capacitățile numerice sunt urmate de „#” după nume, apoi de o valoare întreagă zecimală fără semn.
• Capacitățile de tip șir sunt urmate de „=” după nume, apoi de un șir de caractere care constituie valoarea capacității.

Șirurile capacităților pot fi împărțite pe mai multe rânduri, la fel cum câmpurile care alcătuiesc o intrare de terminal pot fi împărțite pe mai multe rânduri. Deși spațiile dintre câmpuri sunt ignorate, spațiile incluse în valoarea unui șir sunt păstrate, cu excepția spațiilor de la începutul unui rând.

Orice capacitate poate fi anulată, adică eliminată din intrarea terminalului, prin adăugarea simbolului „@” după numele acesteia, în loc de o valoare a capacității.

Terminale similare¶

Dacă există două terminale foarte asemănătoare, unul dintre ele (varianta) poate fi definit ca fiind identic cu celălalt (terminalul de bază), cu anumite excepții. În definiția variantei, capacitatea de șir use poate fi specificată cu numele terminalului de bază:

• Capacitățile specificate înainte de use le înlocuiesc pe cele din tipul de bază denumit use.
• Dacă există mai multe capacități use, acestea sunt combinate în ordine inversă. Adică, referința use situată cel mai la dreapta este procesată prima, apoi cea din stânga acesteia și așa mai departe.
• Capacitățile specificate în mod explicit în intrare au prioritate față de cele introduse prin referințele use.

O capacitate poate fi anulată prin plasarea lui xx@ în stânga referinței de utilizare care o importă, unde xx reprezintă capacitatea. De exemplu, intrarea

definește un terminal 2621-nl care nu dispune de capacitățile smkx sau rmkx și, prin urmare, nu activează etichetele tastelor funcționale în modul vizual. Această opțiune este utilă pentru diferite moduri de funcționare ale terminalului sau pentru diferite preferințe ale utilizatorului.

O intrare inclusă prin use poate conține capacități anulate, care au același efect ca și cum acele anulări ar fi fost incluse direct în intrarea utilizării terminalului.

Capacități standard¶

Tabelele de capacități pe care ncurses le recunoaște într-o descriere a tipului de terminal terminfo și disponibile pentru codul care utilizează terminfo sunt următoarele.

• Numele capacității identifică simbolul prin care programatorul care utilizează API-ul terminfo accesează capacitatea.
• Codul TI (terminfo) este denumirea scurtă utilizată de persoana care creează sau actualizează o intrare de tip terminal.

Pe cât posibil, aceste coduri sunt identice sau similare cu cele din standardul ANSI X3.64-1979 (înlocuit în prezent de ECMA-48, care utilizează denumiri identice sau foarte similare). De asemenea, se urmărește ca semantica să corespundă cu cea din specificație.

Codurile terminfo nu au o limită strictă de lungime, dar ncurses menține o limită neoficială de 5 caractere pentru a le menține scurte și pentru a permite alinierea corespunzătoare a tabulatoarelor din fișierul sursă Caps; (unele coduri standard depășesc totuși această limită).

• Codul TC (termcap) este cel utilizat de API-ul corespunzător al %ncurses; (unele capacități sunt noi și au denumiri care nu provin din termcap BSD).
• Câmpul de descriere încearcă să transmită semantica capacității.

Câmpul de descriere utilizează o serie de notații.

(P)

indică faptul că poate fi specificată o umplutură.

(P*)

indică faptul că umplutura poate varia proporțional cu numărul de linii de ieșire afectate.

#i

indică parametrul i al unei capacități de șir; programatorul trebuie să transmită șirul către tparm(3NCURSES) cu parametrii enumerați.

Dacă descrierea nu menționează niciun parametru, transmiterea șirului către tparm(3NCURSES) poate produce un comportament neașteptat, de exemplu dacă șirul conține semne de procent.

Următoarele capacități numerice sunt prezente în structura de termeni SVr4.0, dar nu sunt încă documentate în pagina de manual. Acestea au fost introduse odată cu suportul pentru imprimante din SVr4.

Următoarele capacități ale șirurilor de caractere sunt prezente în structura termenilor SVr4.0, dar inițial nu erau documentate în pagina de manual.

Standardul XSI Curses a introdus aceste capacități de imprimare (hardcopy). Acestea au fost utilizate în unele versiuni ale curses pentru System V ulterioare versiunii 4.1, de exemplu Solaris 2.5 și IRIX 6.x. Cu excepția YI, denumirile termcap din ncurses pentru acestea sunt inventate. Conform standardului XSI Curses, acestea nu au nume termcap. Dacă intrările terminfo compilate de dvs. le utilizează, este posibil ca acestea să nu fie compatibile binar cu intrările terminfo System V după SVr4.1; aveți grijă!

Capacități definite de utilizator¶

Secțiunea anterioară a enumerat capacitățile standard. Unele dintre acestea sunt mai puțin cunoscute, oferind funcționalități pe care emulatoarele de terminal nu le implementează sau care poate nu au fost niciodată realizate în echipamentele hardware existente. Uneori, emulatoarele dispun de caracteristici speciale care sunt dificil sau imposibil de redat prin intermediul capacităților standard.

ncurses addresses this limitation by allowing user-defined capabilities. The tic and infocmp programs provide an -x option for this purpose. When -x is used, tic treats unknown capabilities as user-defined. That is, if tic encounters a capability name that it does not recognize, the program infers the capability's type (Boolean, numeric, or string) from the syntax of the capability value and makes an extended table entry for that capability. use_extended_names(3NCURSES) makes this information conditionally available to applications. ncurses library functions supply callers with capability data, the interpretation of which is mostly up to the application.

• ncurses tratează capacitățile de șir definite de utilizator ale căror nume încep cu „k” ca pe niște taste de funcții.
• Capability types (Boolean, numeric, or string) determined by tic can be inferred by successful tigetflag(3NCURSES), tigetnum(3NCURSES), and tigetstr(3NCURSES) calls.
• Dacă numele capacității are două caractere, capacitatea este disponibilă și prin interfața termcap.

Deși se spune că termcap este extensibil deoarece nu impune nicio capacitate, în practică acesta a fost limitat la cele definite de implementările terminfo. Ca regulă generală, utilizați numai capacități definite de utilizator de tip boolean și numeric cu aplicațiile termcap, pentru a evita depășirea limitei de 1023 de octeți asumată de implementările termcap și de aplicațiile acestora. Mai precis, suportul pentru seturi extinse de taste funcționale (dincolo de cele 60 de taste numerice și de câteva taste speciale cu nume) se realizează mai bine cu nume mai lungi disponibile prin terminfo.

Biblioteca ncurses utilizează câteva dintre aceste capacități definite de utilizator, așa cum este descris în user_caps(5). Pentru alte capacități definite de utilizator, inclusiv tastele de funcție, consultați formatul sursă al bazei de date a terminalului, terminfo.src, în secțiunea «NCURSES USER-DEFINABLE CAPABILITIES».

Un exemplu de intrare¶

Următoarea intrare, care descrie un terminal conform standardului ANSI X.3.64 (sau ECMA-48) (denumit în continuare „ANSI-standard” pentru concizie) este reprezentativă pentru aspectul tipic al unei intrări terminfo pentru un terminal modern.

ansi|ansi/pc-term compatibil cu culori,


        am, mc5i, mir, msgr,


        colors#8, cols#80, it#8, lines#24, ncv#3, pairs#64,


        acsc=+\020\,\021-\030.^Y0\333`\004a\261f\370g\361h\260


             j\331k\277l\332m\300n\305o~p\304q\304r\304s_t\303


             u\264v\301w\302x\263y\363z\362{\343|\330}\234~\376,


        bel=^G, blink=\E[5m, bold=\E[1m, cbt=\E[Z, clear=\E[H\E[J,


        cr=^M, cub=\E[%p1%dD, cub1=\E[D, cud=\E[%p1%dB, cud1=\E[B,


        cuf=\E[%p1%dC, cuf1=\E[C, cup=\E[%i%p1%d;%p2%dH,


        cuu=\E[%p1%dA, cuu1=\E[A, dch=\E[%p1%dP, dch1=\E[P,


        dl=\E[%p1%dM, dl1=\E[M, ech=\E[%p1%dX, ed=\E[J, el=\E[K,


        el1=\E[1K, home=\E[H, hpa=\E[%i%p1%dG, ht=\E[I, hts=\EH,


        ich=\E[%p1%d@, il=\E[%p1%dL, il1=\E[L, ind=^J,


        indn=\E[%p1%dS, invis=\E[8m, kbs=^H, kcbt=\E[Z, kcub1=\E[D,


        kcud1=\E[B, kcuf1=\E[C, kcuu1=\E[A, khome=\E[H, kich1=\E[L,


        mc4=\E[4i, mc5=\E[5i, nel=\r\E[S, op=\E[39;49m,


        rep=%p1%c\E[%p2%{1}%-%db, rev=\E[7m, rin=\E[%p1%dT,


        rmacs=\E[10m, rmpch=\E[10m, rmso=\E[m, rmul=\E[m,


        s0ds=\E(B, s1ds=\E)B, s2ds=\E*B, s3ds=\E+B,


        setab=\E[4%p1%dm, setaf=\E[3%p1%dm,


        sgr=\E[0;10%?%p1%t;7%;


                   %?%p2%t;4%;


                   %?%p3%t;7%;


                   %?%p4%t;5%;


                   %?%p6%t;1%;


                   %?%p7%t;8%;


                   %?%p9%t;11%;m,


        sgr0=\E[0;10m, smacs=\E[11m, smpch=\E[11m, smso=\E[7m,


        smul=\E[4m, tbc=\E[3g, u6=\E[%i%d;%dR, u7=\E[6n,


        u8=\E[?%[;0123456789]c, u9=\E[c, vpa=\E[%i%p1%dd,

Intrările pot continua pe mai multe rânduri, introducând un spațiu la începutul fiecărui rând, cu excepția primului. Comentariile pot fi incluse pe rândurile care încep cu „#”. Capacitățile din terminfo sunt de trei tipuri:

• Capacități booleene care indică faptul că terminalul dispune de o anumită caracteristică,
• capacități numerice care precizează dimensiunea terminalului sau durata anumitor întârzieri, precum și
• capacități de tip șir de caractere, care furnizează o secvență ce poate fi utilizată pentru a efectua anumite operații la nivelul terminalului.

Tipuri de capacități¶

Toate capacitățile au nume. De exemplu, faptul că terminalele conforme cu standardul ANSI dispun de margini automate (adică, un retur automat și un avans de linie la atingerea sfârșitului unei linii) este indicat de capacitatea am. Prin urmare, descrierea ansi include am. Capacitățile numerice sunt urmate de caracterul „#” și apoi de o valoare pozitivă. Astfel, cols, care indică numărul de coloane pe care îl are terminalul, dă valoarea „80” pentru ansi. Valorile pentru capacitățile numerice pot fi specificate în format zecimal, octal sau hexazecimal, folosind convențiile limbajului de programare C (de exemplu, 255, 0377 și 0xff sau 0xFF).

În cele din urmă, funcțiile care returnează șiruri de caractere, precum el (secvența de ștergere până la sfârșitul rândului), sunt reprezentate de un cod format din două caractere, an „=”, urmat de un șir care se termină cu următoarea „,”.

O serie de secvențe de eludare sunt furnizate în capacitățile de tip șir de caractere pentru a facilita codificarea caracterelor în acestea:

• Atât \E cât și \e sunt redate ca un caracter ESCAPE,
• iar ^x este redat ca un caracter de control-x pentru orice x corespunzător, iar
• secvențele

produc

space.

X/Open Curses nu precizează ce ar putea fi „x adecvat”. În practică, acesta este un caracter grafic ASCII imprimabil. Cazul special “^?” este interpretat ca DEL (127). În toate celelalte cazuri, valoarea caracterului este combinată logic cu 0x1f, corespunzând codurilor de control ASCII din intervalul 0-31.

Alte eludări sunt

• \^ pentru ^,
• \\ pentru \,
• \, pentru virgulă,
• \: pentru :,
• și \0 pentru null.

\0 va genera \200, care nu încheie un șir, dar se comportă ca un caracter nul pe majoritatea terminalelor, cu condiția ca CS7 să fie specificat. Vezi stty(1).

Motivul acestei particularități este menținerea compatibilității binare a fișierelor terminfo compilate cu alte implementări, de exemplu sistemele SVr4, care menționează acest lucru. Fișierele terminfo compilate utilizează șiruri terminate cu caracterul nul, fără a specifica lungimea acestora. Modificarea acestei caracteristici ar necesita un nou format binar, care nu ar fi compatibil cu alte implementări.

De asemenea, caracterele pot fi date ca trei cifre octale după un caracter \.

A delay in milliseconds may appear anywhere in a string capability, enclosed in $<..> brackets, as in el=\EK$<5>, and padding characters are supplied by tputs(3NCURSES) to provide this delay.

• Întârzierea trebuie să fie un număr cu cel mult o zecimală; aceasta poate fi urmată de sufixele „*” sau „/” sau de ambele.
• Un „*” indică faptul că spațiul de umplere necesar este proporțional cu numărul de linii afectate de operație, iar valoarea indicată reprezintă spațiul de umplere necesar pentru fiecare unitate afectată; (în cazul inserării unui caracter, factorul rămâne tot numărul de linii afectate).

În mod normal, completarea este opțională dacă dispozitivul dispune de funcția xon; aceasta este utilizată pentru calcularea costurilor, dar nu generează întârzieri.

•

Sufixul „/” indică faptul că umplerea este obligatorie și impune o întârziere de numărul specificat de milisecunde chiar și pe dispozitivele pe care este prezentă opțiunea xon pentru a indica controlul fluxului.

Uneori, capacitățile individuale trebuie să fie comentate. Pentru a face acest lucru, puneți un punct înaintea numelui capacității. De exemplu, vedeți al doilea ind din exemplul de mai sus.

Preluarea descrierilor compilate¶

Descrierile terminalului din ncurses sunt stocate în baze de date pentru terminale. Aceste baze de date, care sunt identificate după ruta de acces, pot fi configurate fie ca arbori de directoare, fie ca baze de date cu indexare hash (vezi term(5)),

Biblioteca utilizează o listă de nume de rute încorporată, care poate fi suprascrisă prin variabile de mediu. Înainte de a începe căutarea, ncurses verifică lista de căutare, eliminând duplicatele și numele de rute pentru care nu se găsește nicio bază de date a terminalului. Biblioteca ncurses citește prima descriere care trece de verificările de consistență.

• Variabila de mediu TERMINFO este verificată mai întâi, pentru o bază de date de terminale care conține descrierea terminalului.
• Apoi, ncurses caută în $HOME/.terminfo o descriere compilată.

Aceasta este o caracteristică opțională care poate fi omisă în totalitate din bibliotecă sau limitată pentru a preveni utilizarea accidentală de către aplicații privilegiate.

•

În continuare, dacă variabila de mediu TERMINFO_DIRS este configurată, ncurses interpretează conținutul acestei variabile ca o listă de nume de rute, separate prin două puncte, ale bazelor de date pentru terminale care urmează să fie căutate.

Un nume de rută gol (adică, dacă variabila începe sau se termină cu două puncte („:”) sau conține două puncte adiacente („::”) ) este interpretat ca locația sistemului /etc/terminfo.

•

În cele din urmă, ncurses caută în aceste locații compilate:

Variabila TERMINFO poate conține o descriere a terminalului în locul numelui de rută către o bază de date a terminalelor. Dacă această variabilă începe cu „hex:” sau „b64:”, atunci ncurses citește o descriere a terminalului din datele codificate în format hexazecimal sau base64 și, dacă acea descriere corespunde numelui căutat, o va utiliza. Aceste date codificate pot fi definite folosind opțiunea „Q” a tic sau infocmp.

Cele de mai sus se referă la configurația obișnuită a ncurses, care utilizează descrieri de terminale pregătite în format terminfo. Deși termcap este mai puțin expresiv, ncurses poate fi configurat și pentru a citi descrierile termcap. În această configurație, el verifică variabilele TERMCAP și TERMPATH (pentru conținut și ruta de căutare, respectiv) după baza de date a terminalelor sistemului.

Elaborarea descrierilor¶

Vom prezenta acum modul de elaborare a descrierilor terminalelor. Cea mai eficientă metodă de a crea o descriere a unui terminal este aceea de a imita descrierea unui terminal similar din terminfo și de a construi descrierea treptat, folosind descrieri parțiale și verificând corectitatea acestora cu ajutorul vi sau al altui program orientat către ecran. Rețineți că un terminal foarte neobișnuit poate scoate la iveală deficiențe în capacitatea fișierului terminfo de a-l descrie sau erori în codul de gestionare a ecranului al programului de testare.

Pentru a stabili corect spațiul de umplere pentru linia de inserare (în cazul în care producătorul terminalului nu a furnizat informații în acest sens), un test riguros constă în editarea unui fișier voluminos la 9600 baud, ștergerea a aproximativ 16 linii din mijlocul ecranului, apoi apăsarea rapidă de câteva ori a tastei «u». Dacă terminalul nu funcționează corect, este de obicei necesar un spațiu de umplere mai mare. Un test similar poate fi utilizat și pentru caracterul de inserare.

Capacități bazice¶

Numărul de coloane pe fiecare linie pentru terminal este dat de capacitatea numerică cols. Dacă terminalul este de tipul CRT, atunci numărul de linii de pe ecran este dat de capacitatea lines. Dacă terminalul revine la începutul liniei următoare atunci când ajunge la marginea din dreapta, atunci ar trebui să aibă capacitatea am. Dacă terminalul poate șterge ecranul, lăsând cursorul în poziția inițială, atunci acest lucru este dat de capacitatea de șir clear. Dacă terminalul suprascrie (în loc să șteargă o poziție când se suprascrie un caracter) atunci ar trebui să aibă capacitatea os. Dacă terminalul este un terminal de imprimare, fără unitate de copiere soft, atribuiți-i atât hc, cât și os. (os se aplică terminalelor cu memorie, cum ar fi seria TEKTRONIX 4010, precum și terminalelor de copiere hard și APL). Dacă există un cod pentru a muta cursorul la marginea stângă a liniei curente, atribuiți-i cr. (În mod normal, acesta va fi returnarea căruciorului, control/M). Dacă există un cod pentru a produce un semnal sonor (clopoțel, bip etc.), atribuiți-i bel.

Dacă există o comandă pentru a deplasa cursorul cu o poziție spre stânga (cum ar fi tasta Backspace), această funcție ar trebui să fie indicată ca cub1. În mod similar, codurile pentru deplasarea spre dreapta, sus și jos ar trebui să fie date ca cuf1, cuu1 și cud1. Aceste mișcări locale ale cursorului nu ar trebui să modifice textul peste care trec; de exemplu, în mod normal nu ați folosi „cuf1= ” deoarece spațiul ar șterge caracterul peste care s-a deplasat.

Un aspect foarte important în acest context este faptul că mișcările locale ale cursorului codificate în terminfo sunt nedefinite la marginile din stânga și de sus ale unui terminal CRT. Programele nu ar trebui să încerce niciodată să se deplaseze înapoi în apropierea marginii din stânga, cu excepția cazului în care este specificat bw, și niciodată să încerce să se deplaseze local în sus dincolo de marginea superioară. Pentru a derula textul în sus, un program se va deplasa în colțul din stânga jos al ecranului și va trimite șirul ind (index).

Pentru a derula textul în jos, programul se deplasează în colțul din stânga sus al ecranului și trimite șirul ri (index invers). Șirurile ind și ri nu sunt definite atunci când nu se află în colțurile respective ale ecranului.

Versiunile cu parametrii ale secvențelor de derulare sunt indn și rin, care au aceeași semantică ca ind și ri, cu excepția faptului că acceptă un singur parametru și derulează atâtea linii. De asemenea, acestea nu sunt definite decât la marginea corespunzătoare a ecranului.

Capacitatea am indică dacă cursorul rămâne fixat la marginea din dreapta a ecranului atunci când se afișează text, dar acest lucru nu se aplică neapărat unui cuf1 din ultima coloană. Singura mișcare locală definită pornind de la marginea din stânga este aceea în care, dacă se specifică bw, un cub1 de la marginea din stânga se va deplasa către marginea din dreapta a liniei anterioare. Dacă bw nu este specificat, efectul este nedefinit. Acest lucru este util, de exemplu, pentru a desena o casetă în jurul marginii ecranului. Dacă terminalul are margini automate selectabile prin comutator, fișierul terminfo presupune de obicei că această opțiune este activată; adică, am. Dacă terminalul are o comandă care se deplasează la prima coloană a liniei următoare, acea comandă poate fi dată ca nel (newline). Nu contează dacă comanda șterge restul liniei curente, așa că, dacă terminalul nu are cr și lf, este totuși posibil să se creeze un nel funcțional din una sau ambele.

Aceste caracteristici sunt suficiente pentru a descrie terminalele cu ieșire pe hârtie și terminalele de tip „glass-tty”. Astfel, teletipul model 33 este descris ca

33|tty33|tty|model 33 teletype,


        bel=^G, cols#72, cr=^M, cud1=^J, hc, ind=^J, os,

în timp ce Lear Siegler ADM-3 este descris ca

adm3|3|lsi adm3,


        am, bel=^G, clear=^Z, cols#80, cr=^M, cub1=^H, cud1=^J,


        ind=^J, lines#24,

Șiruri cu parametri¶

Adresarea cursorului și alte șiruri care necesită parametri în terminal sunt descrise printr-o capacitate de șir cu parametri, care conține caractere de eludare de tip printf, precum %x. De exemplu, pentru a adresa cursorul, se utilizează capacitatea cup, cu doi parametri: linia și coloana la care se dorește adresarea. (Liniile și coloanele sunt numerotate începând de la zero și se referă la ecranul fizic vizibil pentru utilizator, nu la vreo memorie invizibilă.) Dacă terminalul are adresare relativă a cursorului în memorie, aceasta poate fi indicată prin mrcup.

Mecanismul parametrilor utilizează o stivă și coduri speciale de tip % pentru a o manipula. De obicei, o secvență va introduce unul dintre parametri în stivă și apoi îl va afișa într-un anumit format. Imprimarea „print” (de exemplu, „%d” este un caz special. Alte operații, inclusiv „%t”, își extrag operandul din stivă. Se remarcă faptul că sunt adesea necesare operații mai complexe, de exemplu, în șirul sgr.

Codificările % au următoarele semnificații:

%%

produce la ieșire “%”

%[[:]flags][width[.precision]][doxXs]

la fel ca în printf(3), fanioanele sunt [-+#] și spațiu. Folosiți „:” pentru a permite ca următorul caracter să fie un fanion „-”, evitând interpretarea lui „%-” ca un operator.

%c

imprimă pop() ca %c în printf

%s

imprimă pop() ca %s în printf

%p[1-9]

afișează la ieșire al i-lea parametru

%P[a-z]

definește variabila dinamică [a-z] la pop()

%g[a-z]

obține variabila dinamică [a-z] și-o afișează

%P[A-Z]

definește variabila statică [a-z] la pop()

%g[A-Z]

obține variabila statică [a-z] și-o afișează

The terms “static” and “dynamic” are misleading. Historically, these are simply two different sets of variables, whose values are not reset between calls to tparm(3NCURSES). However, that fact is not documented in other implementations. Relying on it will adversely impact portability to other implementations:

%'c'

char constant c

%{nn}

integer constant nn

%l

push strlen(pop)

%+, %-, %*, %/, %m

arithmetic (%m is mod): push(pop() op pop())

%&, %|, %^

bit operations (“and”, “or” and exclusive “or”): push(pop() op pop())

%=, %>, %<

logical operations: push(pop() op pop())

%A, %O

logical “and” and “or” operations (for conditionals)

%!, %~

unary operations (logical and bit complement): push(op pop())

%i

add 1 to first two parameters (for ANSI terminals)

%? expr %t thenpart %e elsepart %;

This forms an if-then-else. The %e elsepart is optional. Usually the %? expr part pushes a value onto the stack, and %t pops it from the stack, testing if it is nonzero (true). If it is zero (false), control passes to the %e (else) part.

It is possible to form else-if's a la Algol 68:

where ci are conditions, bi are bodies.

Use the -f option of tic or infocmp to see the structure of if-then-else's. Some strings, e.g., sgr can be very complicated when written on one line. The -f option splits the string into lines with the parts indented.

Binary operations are in postfix form with the operands in the usual order. That is, to get x-5 one would use “%gx%{5}%-”. %P and %g variables are persistent across escape-string evaluations.

Consider the HP2645, which, to get to line 3 and column 12, needs to be sent \E&a12c03Y padded for 6 milliseconds. The order of the lines and columns is inverted here, and the lines and column are printed as two digits. The corresponding terminal description is expressed thus:

The Microterm ACT-IV needs the current line and column sent preceded by a ^T, with the line and column simply encoded in binary,

Terminals which use “%c” need to be able to backspace the cursor (cub1), and to move the cursor up one line on the screen (cuu1). This is necessary because it is not always safe to transmit \n ^D and \r, as the system may change or discard them. (The library routines dealing with terminfo set tty modes so that tabs are never expanded, so \t is safe to send. This turns out to be essential for the Ann Arbor 4080.)

A final example is the LSI ADM-3A, which uses line and column offset by a space, thus

cup=\E=%p1%' '%+%c%p2%' '%+%c

After sending “\E=”, this pushes the first parameter, pushes the ASCII value for a space (32), adds them (pushing the sum on the stack in place of the two previous values) and outputs that value as a character. Then the same is done for the second parameter. More complex arithmetic is possible using the stack.

Mișcările cursorului¶

If the terminal has a fast way to home the cursor (to very upper left corner of screen) then this can be given as home; similarly a fast way of getting to the lower left-hand corner can be given as ll; this may involve going up with cuu1 from the home position, but a program should never do this itself (unless ll does) because it can make no assumption about the effect of moving up from the home position. Note that the home position is the same as addressing to (0,0): to the top left corner of the screen, not of memory. (Thus, the \EH sequence on HP terminals cannot be used for home.)

If the terminal has line or column absolute cursor addressing, these can be given as single parameter capabilities hpa (horizontal position absolute) and vpa (vertical position absolute). Sometimes these are shorter than the more general two parameter sequence (as with the hp2645) and can be used in preference to cup. If there are parameterized local motions (e.g., move n spaces to the right) these can be given as cud, cub, cuf, and cuu with a single parameter indicating how many spaces to move. These are primarily useful if the terminal does not have cup, such as the TEKTRONIX 4025.

If the terminal needs to be in a special mode when running a program that uses these capabilities, the codes to enter and exit this mode can be given as smcup and rmcup. This arises, for example, from terminals like the Concept with more than one page of memory. If the terminal has only memory relative cursor addressing and not screen relative cursor addressing, a one screen-sized window must be fixed into the terminal for cursor addressing to work properly. This is also used for the TEKTRONIX 4025, where smcup sets the command character to be the one used by terminfo. If the smcup sequence will not restore the screen after an rmcup sequence is output (to the state prior to outputting rmcup), specify nrrmc.

Margini¶

SVr4 (și Curses X/Open) enumeră mai multe capacități de șiruri pentru definirea marginilor. Două dintre acestea erau destinate utilizării cu terminale, iar alte șase erau destinate utilizării cu imprimante.

• Cele două capacități ale terminalului presupun că terminalul poate avea capacitatea de a defini marginea stângă și/sau dreaptă la poziția curentă a cursorului.
• Capacitățile imprimantei presupun că imprimanta poate avea două tipuri de capacități:

În practică, clasificarea în „terminal” și „imprimantă” nu este adecvată:

•

Baza de date a terminalului AT&T SVr4 utilizează smgl de patru ori, pentru hardware-ul AT&T.

Trei dintre cele patru sunt imprimante. Acestea nu au capacitatea de a seta marginile stânga/dreapta prin specificarea coloanei.

•

Alte terminale (care nu sunt AT&T) pot oferi suport pentru margini, dar folosind ipoteze diferite de cele ale AT&T.

For instance, the DEC VT420 supports left/right margins, but only using a column parameter. As an added complication, the VT420 uses two settings to fully enable left/right margins (left/right margin mode, and origin mode). The former enables the margins, which causes printed text to wrap within margins, but the latter is needed to prevent cursor-addressing outside those margins.

•

Both DEC VT420 left/right margins are set with a single control sequence. If either is omitted, the corresponding margin is set to the left or right edge of the display (rather than leaving the margin unmodified).

Acestea sunt capacitățile legate de margini:

When writing an application that uses these string capabilities, the pairs should be first checked to see if each capability in the pair is set or only one is set:

• If both smglp and smgrp are set, each is used with a single argument, N, that gives the column number of the left and right margin, respectively.
• If both smgtp and smgbp are set, each is used to set the top and bottom margin, respectively:

When designing a terminfo entry for a printer that has a settable bottom margin, only the first or second argument should be used, depending on the printer. When developing an application that uses smgbp to set the bottom margin, both arguments must be given.

În schimb, când este definită doar o singură capacitate din pereche:

• If only one of smglp and smgrp is set, then it is used with two arguments, the column number of the left and right margins, in that order.
• Likewise, if only one of smgtp and smgbp is set, then it is used with two arguments that give the top and bottom margins, in that order, counting from the top of the page.

When designing a terminfo entry for a printer that requires setting both left and right or top and bottom margins simultaneously, only one capability in the pairs smglp and smgrp or smgtp and smgbp should be defined, leaving the other unset.

Except for very old terminal descriptions, e.g., those developed for SVr4, the scheme just described should be considered obsolete. An improved set of capabilities was added late in the SVr4 releases (smglr and smgtb), which explicitly use two parameters for setting the left/right or top/bottom margins.

When setting margins, the line- and column-values are zero-based.

Capacitatea șirului mgc trebuie definită. Aplicații precum tabs(1) se bazează pe aceasta pentru a reajusta toate marginile.

Curățarea zonei¶

If the terminal can clear from the current position to the end of the line, leaving the cursor where it is, this should be given as el. If the terminal can clear from the beginning of the line to the current position inclusive, leaving the cursor where it is, this should be given as el1. If the terminal can clear from the current position to the end of the display, then this should be given as ed. Ed is only defined from the first column of a line. (Thus, it can be simulated by a request to delete a large number of lines, if a true ed is not available.)

Inserare/ștergere linie și mișcări verticale¶

If the terminal can open a new blank line before the line where the cursor is, this should be given as il1; this is done only from the first position of a line. The cursor must then appear on the newly blank line. If the terminal can delete the line which the cursor is on, then this should be given as dl1; this is done only from the first position on the line to be deleted. Versions of il1 and dl1 which take a single parameter and insert or delete that many lines can be given as il and dl.

If the terminal has a settable scrolling region (like the vt100) the command to set this can be described with the csr capability, which takes two parameters: the top and bottom lines of the scrolling region. The cursor position is, alas, undefined after using this command.

It is possible to get the effect of insert or delete line using csr on a properly chosen region; the sc and rc (save and restore cursor) commands may be useful for ensuring that your synthesized insert/delete string does not move the cursor. (Note that the ncurses(3NCURSES) library does this synthesis automatically, so you need not compose insert/delete strings for an entry with csr).

Yet another way to construct insert and delete might be to use a combination of index with the memory-lock feature found on some terminals (like the HP-700/90 series, which however also has insert/delete).

Inserting lines at the top or bottom of the screen can also be done using ri or ind on many terminals without a true insert/delete line, and is often faster even on terminals with those features.

The Boolean non_dest_scroll_region should be set if each scrolling window is effectively a view port on a screen-sized canvas. To test for this capability, create a scrolling region in the middle of the screen, write something to the bottom line, move the cursor to the top of the region, and do ri followed by dl1 or ind. If the data scrolled off the bottom of the region by the ri re-appears, then scrolling is non-destructive. System V and X/Open Curses expect that ind, ri, indn, and rin will simulate destructive scrolling; their documentation cautions you not to define csr unless this is true. This curses implementation is more liberal and will do explicit erases after scrolling if ndsrc is defined.

If the terminal has the ability to define a window as part of memory, which all commands affect, it should be given as the parameterized string wind. The four parameters are the starting and ending lines in memory and the starting and ending columns in memory, in that order.

If the terminal can retain display memory above, then the da capability should be given; if display memory can be retained below, then db should be given. These indicate that deleting a line or scrolling may bring non-blank lines up from below or that scrolling back with ri may bring down non-blank lines.

Inserare/ștergere caracter¶

There are two basic kinds of intelligent terminals with respect to insert/delete character which can be described using terminfo. The most common insert/delete character operations affect only the characters on the current line and shift characters off the end of the line rigidly. Other terminals, such as the Concept 100 and the Perkin Elmer Owl, make a distinction between typed and untyped blanks on the screen, shifting upon an insert or delete only to an untyped blank on the screen which is either eliminated, or expanded to two untyped blanks.

You can determine the kind of terminal you have by clearing the screen and then typing text separated by cursor motions. Type “abc    def” using local cursor motions (not spaces) between the “abc” and the “def”. Then position the cursor before the “abc” and put the terminal in insert mode. If typing characters causes the rest of the line to shift rigidly and characters to fall off the end, then your terminal does not distinguish between blanks and untyped positions. If the “abc” shifts over to the “def” which then move together around the end of the current line and onto the next as you insert, you have the second type of terminal, and should give the capability in, which stands for “insert null”.

While these are two logically separate attributes (one line versus multi-line insert mode, and special treatment of untyped spaces) we have seen no terminals whose insert mode cannot be described with the single attribute.

Terminfo can describe both terminals which have an insert mode, and terminals which send a simple sequence to open a blank position on the current line. Give as smir the sequence to get into insert mode. Give as rmir the sequence to leave insert mode. Now give as ich1 any sequence needed to be sent just before sending the character to be inserted. Most terminals with a true insert mode will not give ich1; terminals which send a sequence to open a screen position should give it here.

If your terminal has both, insert mode is usually preferable to ich1. Technically, you should not give both unless the terminal actually requires both to be used in combination. Accordingly, some non-curses applications get confused if both are present; the symptom is doubled characters in an update using insert. This requirement is now rare; most ich sequences do not require previous smir, and most smir insert modes do not require ich1 before each character. Therefore, the new curses actually assumes this is the case and uses either rmir/smir or ich/ich1 as appropriate (but not both). If you have to write an entry to be used under new curses for a terminal old enough to need both, include the rmir/smir sequences in ich1.

If post insert padding is needed, give this as a number of milliseconds in ip (a string option). Any other sequence which may need to be sent after an insert of a single character may also be given in ip. If your terminal needs both to be placed into an “insert mode” and a special code to precede each inserted character, then both smir/rmir and ich1 can be given, and both will be used. The ich capability, with one parameter, n, will repeat the effects of ich1 n times.

Dacă este necesară umplerea între caracterele tastate în afara modului de inserare, specificați acest lucru ca număr de milisecunde de umplere în rmp.

It is occasionally necessary to move around while in insert mode to delete characters on the same line (e.g., if there is a tab after the insertion position). If your terminal allows motion while in insert mode you can give the capability mir to speed up inserting in this case. Omitting mir will affect only speed. Some terminals (notably Datamedia's) must not have mir because of the way their insert mode works.

Finally, you can specify dch1 to delete a single character, dch with one parameter, n, to delete n characters, and delete mode by giving smdc and rmdc to enter and exit delete mode (any mode the terminal needs to be placed in for dch1 to work).

O comandă pentru ștergerea a n caractere (echivalentă cu afișarea a n spații fără a muta cursorul) poate fi dată ca ech cu un singur parametru.

Evidențierea, sublinierea și sunete de clopoțel vizibile¶

If your terminal has one or more kinds of display attributes, these can be represented in a number of different ways. You should choose one display form as standout mode, representing a good, high contrast, easy-on-the-eyes, format for highlighting error messages and other attention getters. (If you have a choice, reverse video plus half-bright is good, or reverse video alone.) The sequences to enter and exit standout mode are given as smso and rmso, respectively. If the code to change into or out of standout mode leaves one or even two blank spaces on the screen, as the TVI 912 and Teleray 1061 do, then xmc should be given to tell how many spaces are left.

Codes to begin underlining and end underlining can be given as smul and rmul respectively. If the terminal has a code to underline the current character and move the cursor one space to the right, such as the Microterm Mime, this can be given as uc.

Other capabilities to enter various highlighting modes include blink (blinking) bold (bold or extra bright) dim (dim or half-bright) invis (blanking or invisible text) prot (protected) rev (reverse video) sgr0 (turn off all attribute modes) smacs (enter alternate character set mode) and rmacs (exit alternate character set mode). Turning on any of these modes singly may or may not turn off other modes.

If there is a sequence to set arbitrary combinations of modes, this should be given as sgr (set attributes), taking 9 parameters. Each parameter is either zero (0) or nonzero, as the corresponding attribute is on or off. The 9 parameters are, in order: standout, underline, reverse, blink, dim, bold, blank, protect, alternate character set. Not all modes need be supported by sgr, only those for which corresponding separate attribute commands exist.

De exemplu, DEC vt220 acceptă majoritatea modurilor:

We begin each escape sequence by turning off any existing modes, since there is no quick way to determine whether they are active. Standout is set up to be the combination of reverse and bold. The vt220 terminal has a protect mode, though it is not commonly used in sgr because it protects characters on the screen from the host's erasures. The altcharset mode also is different in that it is either ^O or ^N, depending on whether it is off or on. If all modes are turned on, the resulting sequence is \E[0;1;4;5;7;8m^N.

Some sequences are common to different modes. For example, ;7 is output when either p1 or p3 is true, that is, if either standout or reverse modes are turned on.

Scrierea secvențelor de mai sus, împreună cu dependențele lor, are ca rezultat

Punând toate acestea împreună în secvența sgr, obținem:

    sgr=\E[0%?%p1%p6%|%t;1%;%?%p2%t;4%;%?%p4%t;5%;


        %?%p1%p3%|%t;7%;%?%p7%t;8%;m%?%p9%t\016%e\017%;,

Remember that if you specify sgr, you must also specify sgr0. Also, some implementations rely on sgr being given if sgr0 is, Not all terminfo entries necessarily have an sgr string, however. Many terminfo entries are derived from termcap entries which have no sgr string. The only drawback to adding an sgr string is that termcap also assumes that sgr0 does not exit alternate character set mode.

Terminals with the “magic cookie” glitch (xmc) deposit special “cookies” when they receive mode-setting sequences, which affect the display algorithm rather than having extra bits for each character. Some terminals, such as the HP 2621, automatically leave standout mode when they move to a new line or the cursor is addressed. Programs using standout mode should exit standout mode before moving the cursor or sending a newline, unless the msgr capability, asserting that it is safe to move in standout mode, is present.

Dacă terminalul are o modalitate de a „pâlpâi” ecranul pentru a indica o eroare în mod silențios (un înlocuitor al clopoțelului), atunci aceasta poate fi indicată ca flash; aceasta nu trebuie să miște cursorul.

If the cursor needs to be made more visible than normal when it is not on the bottom line (to make, for example, a non-blinking underline into an easier to find block or blinking underline) give this sequence as cvvis. If there is a way to make the cursor completely invisible, give that as civis. The capability cnorm should be given which undoes the effects of both of these modes.

If your terminal correctly generates underlined characters (with no special codes needed) even though it does not overstrike, then you should give the capability ul. If a character overstriking another leaves both characters on the screen, specify the capability os. If overstrikes are erasable with a blank, then this should be indicated by giving eo.

Tastatura numerică și tastele de funcții¶

If the terminal has a keypad that transmits codes when the keys are pressed, this information can be given. Note that it is not possible to handle terminals where the keypad only works in local (this applies, for example, to the unshifted HP 2621 keys). If the keypad can be set to transmit or not transmit, give these codes as smkx and rmkx. Otherwise the keypad is assumed to always transmit.

The codes sent by the left arrow, right arrow, up arrow, down arrow, and home keys can be given as kcub1, kcuf1, kcuu1, kcud1, and khome respectively. If there are function keys such as f0, f1, ..., f10, the codes they send can be given as kf0, kf1, ..., kf10. If these keys have labels other than the default f0 through f10, the labels can be given as lf0, lf1, ..., lf10.

Codurile transmise de anumite alte taste speciale pot fi date:

• kll (jos, la începutul liniei „home down”),
• kbs (retrocedare „backspace”),
• ktbc (șterge toate tabulatoarele),
• kctab (șterge tab_stop-ul din această coloană),
• kclr (tasta de ștergere a ecranului sau de ștergere),
• kdch1 (șterge caracterul),
• kdl1 (șterge linia),
• krmir (iese din modul de inserare),
• kel (șterge până la sfârșitul liniei),
• ked (șterge până la sfârșitul ecranului),
• kich1 (inserare caracter sau intrare în modul inserare),
• kil1 (inserare linie),
• knp (pagina următoare),
• kpp (pagina precedentă),
• kind (derulare înainte/în jos),
• kri (derulare înapoi/în sus),
• khts (definește tab_stop-ul în această coloană).

In addition, if the keypad has a 3 by 3 array of keys including the four arrow keys, the other five keys can be given as ka1, ka3, kb2, kc1, and kc3. These keys are useful when the effects of a 3 by 3 directional pad are needed.

Strings to program function keys can be given as pfkey, pfloc, and pfx. A string to program screen labels should be specified as pln. Each of these strings takes two parameters: the function key number to program (from 0 to 10) and the string to program it with. Function key numbers out of this range may program undefined keys in a terminal dependent manner. The difference between the capabilities is that pfkey causes pressing the given key to be the same as the user typing the given string; pfloc causes the string to be executed by the terminal in local; and pfx causes the string to be transmitted to the computer.

The capabilities nlab, lw and lh define the number of programmable screen labels and their width and height. If there are commands to turn the labels on and off, give them in smln and rmln. smln is normally output after one or more pln sequences to make sure that the change becomes visible.

Tabulatoare și inițializare¶

Câteva capacități sunt folosite doar pentru a gestiona tab_stop-urile.

• If the terminal has hardware tabs, specify the character sequence that advances to the next tab stop as the value of the tab (ht) string capability (usually Control+I).
• Specify a character sequence that retreats (moves leftward) to the preceding tab stop as the value of the back_tab (cbt) string capability.

By convention, if the terminal modes are configured such that tabs are expanded by the host rather than terminal, applications should not employ the tab (ht) or back_tab (cbt) capabilities even if they are present, since the user may not have the tab stops properly set.

•

If the terminal has hardware tab stops that are set at every n character cells when the terminal is powered up, specify n as the value of the the numeric capability init_tabs (it).

The tset and “tput init” commands interpret the presence of the init_tabs (it) capability as implying that the terminal is responsible for tab stop expansion as well as an instruction to set the tab stops to its value. If the terminal has tab stops that can be saved in non-volatile memory, its terminfo type description can assume that they are properly set.

Printre alte capacități se numără

• is1, is2 și is3, șiruri de inițializare pentru terminal,
• iprog, numele rutei către un program care va fi rulat pentru inițializarea terminalului,
• și if, numele unui fișier care conține șiruri lungi de inițializare.

These strings are expected to set the terminal into modes consistent with the rest of the terminfo description. They are normally sent to the terminal, by the init option of the tput program, each time the user logs in. They will be printed in the following order:

Most initialization is done with is2. Special terminal modes can be set up without duplicating strings by putting the common sequences in is2 and special cases in is1 and is3.

A set of sequences that does a harder reset from a totally unknown state can be given as rs1, rs2, rf and rs3, analogous to is1 , is2 , if and is3 respectively. These strings are output by reset option of tput, or by the reset program (an alias of tset), which is used when the terminal gets into a wedged state. Commands are normally placed in rs1, rs2 rs3 and rf only if they produce annoying effects on the screen and are not necessary when logging in. For example, the command to set the vt100 into 80-column mode would normally be part of is2, but it causes an annoying glitch of the screen and is not normally needed since the terminal is usually already in 80-column mode.

The reset program writes strings including iprog, etc., in the same order as the init program, using rs1, etc., instead of is1, etc. If any of rs1, rs2, rs3, or rf reset capability strings are missing, the reset program falls back upon the corresponding initialization capability string.

If there are commands to set and clear tab stops, they can be given as tbc (clear all tab stops) and hts (set a tab stop in the current column of every line). If a more complex sequence is needed to set the tabs than can be described by this, the sequence can be placed in is2 or if.

Comanda tput reset utilizează aceleași șiruri de caractere ca și comanda reset, deși cele două programe (tput și reset) oferă opțiuni diferite pentru linia de comandă.

În practică, aceste capacități terminfo nu sunt adesea folosite în inițializarea tabulatoarelor (deși sunt necesare pentru programul tabs):

•

Aproape toate terminalele hardware (cel puțin cele care acceptau tabulatoare) le inițializau la fiecare optt coloane:

Singura excepție a fost seria AT&T 2300, care a definit tabulatoare la fiecare cinci coloane.

• In particular, developers of the hardware terminals which are commonly used as models for modern terminal emulators provided documentation demonstrating that eight columns were the standard.
• Because of this, the terminal initialization programs tput and tset use the tbc (clear_all_tabs) and hts (set_tab) capabilities directly only when the it (init_tabs) capability is set to a value other than eight.

Întârzieri și umplere¶

Many older and slower terminals do not support either XON/XOFF or DTR handshaking, including hard copy terminals and some very archaic CRTs (including, for example, DEC VT100s). These may require padding characters after certain cursor motions and screen changes.

If the terminal uses xon/xoff handshaking for flow control (that is, it automatically emits ^S back to the host when its input buffers are close to full), set xon. This capability suppresses the emission of padding. You can also set it for memory-mapped console devices effectively that do not have a speed limit. Padding information should still be included so that routines can make better decisions about relative costs, but actual pad characters will not be transmitted.

If pb (padding baud rate) is given, padding is suppressed at baud rates below the value of pb. If the entry has no padding baud rate, then whether padding is emitted or not is completely controlled by xon.

Dacă terminalul necesită alt caracter decât nul (zero) ca umplutură, acesta poate fi indicat ca pad. Se utilizează numai primul caracter al șirului pad.

Liniile de stare¶

Unele terminale au o linie suplimentară „linia de stare\[u201D] care nu este utilizată în mod normal de software (și, prin urmare, nu este luată în calcul în capacitatea lines a terminalului).

The simplest case is a status line which is cursor-addressable but not part of the main scrolling region on the screen; the Heathkit H19 has a status line of this kind, as would a 24-line VT100 with a 23-line scrolling region set up on initialization. This situation is indicated by the hs capability.

Some terminals with status lines need special sequences to access the status line. These may be expressed as a string with single parameter tsl which takes the cursor to a given zero-origin column on the status line. The capability fsl must return to the main-screen cursor positions before the last tsl. You may need to embed the string values of sc (save cursor) and rc (restore cursor) in tsl and fsl to accomplish this.

Linia de stare este considerată în mod normal ca având aceeași lățime ca și terminalul. Dacă acest lucru nu este adevărat, puteți specifica acest lucru cu ajutorul capacității numerice wsl.

O comandă pentru ștergerea sau golirea liniei de stare poate fi specificată ca dsl.

Capacitatea booleană eslok specifică faptul că secvențele de eludare, tabulatoarele etc. funcționează în mod normal în linia de stare.

Implementarea ncurses nu utilizează încă niciuna dintre aceste capacități. Ele sunt documentate aici în cazul în care vor deveni importante.

Grafică liniară¶

Many terminals have alternate character sets useful for forms-drawing. Terminfo and curses have built-in support for most of the drawing characters supported by the VT100, with some characters from the AT&T 4410v1 added. This alternate character set may be specified by the acsc capability.

Câteva observații se referă la tabelul în sine:

• Curses X/Open afirmă în mod eronat că cartografierea pentru lantern este în majusculă „I”, deși implementările Unix utilizează cartografierea în minusculă „i”.
• The DEC VT100 implemented graphics using the alternate character set feature, temporarily switching modes and sending characters in the range 0x60 (96) to 0x7e (126) (the acsc Value column in the table).
• Terminalul AT&T a adăugat caractere grafice în afara acestui interval.

Some of the characters within the range do not match the VT100; presumably they were used in the AT&T terminal: board of squares replaces the VT100 newline symbol, while lantern symbol replaces the VT100 vertical tab symbol. The other VT100 symbols for control characters (horizontal tab, carriage return and line-feed) are not (re)used in curses.

The best way to define a new device's graphics set is to add a column to a copy of this table for your terminal, giving the character which (when emitted between smacs/rmacs switches) will be rendered as the corresponding graphic. Then read off the VT100/your terminal character pairs right to left in sequence; these become the ACSC string.

Gestionarea culorilor¶

The curses library functions init_pair and init_color manipulate the color pairs and colors (color values or indices, such as “1=red”) discussed in this section (see color(3NCURSES) for details on these and related functions).

Most color terminals are either “Tektronix-like” or “HP-like” in their approach to color management.

• Tektronix-like terminals define a set of n colors (where n is usually 8), and can alter character-cell foreground and background colors independently, mixing them into n×n color pairs. ANSI-standard terminals are Tektronix-like.
• On HP-like terminals, the user must set up each color pair separately; foreground and background are not independently alterable. Up to m color pairs may be configured from 2×m different colors.

Some basic color management capabilities are independent of the color encoding method. The numeric capabilities max_colors (colors) and max_pairs (pairs) specify the maximum numbers of colors and color pairs that the device can display simultaneously. The orig_pair (op) (“original pair”) string capability resets foreground and background colors to their default values for the terminal. The orig_colors (oc) (“original colors”) string capability resets all colors or color pairs to their default values for the terminal. Some terminal types (including many PC terminal emulators) erase screen areas with the current background color rather than the power-up default background; these should declare the Boolean capability back_color_erase (bce).

While the curses library works with color pairs (reflecting the inability of some devices to set foreground and background colors independently), there are separate capabilities for setting these features:

• To change the current foreground or background color on a Tektronix-type terminal, use setaf (set ANSI foreground) and setab (set ANSI background) or setf (set foreground) and setb (set background). These take one parameter, the color number. The SVr4 documentation describes only setaf/setab; the XPG4 draft says that "If the terminal supports ANSI escape sequences to set background and foreground, they should be coded as setaf and setab, respectively.
• If the terminal supports other escape sequences to set background and foreground, they should be coded as setf and setb, respectively. The vidputs and the refresh(3NCURSES) functions use the setaf and setab capabilities if they are defined.

The setaf/setab and setf/setb capabilities take a single numeric argument each. Argument values 0-7 of setaf/setab are portably defined as follows (the middle column is the symbolic #define available in the header for the curses or ncurses libraries). The terminal hardware is free to map these as it likes, but the RGB values indicate normal locations in color space.

Valorile argumentelor din setf/setb corespund istoric unei corespondențe diferite, și anume,

Este important să nu confundați cele două seturi de capacități de culoare; în caz contrar, roșu/albastru vor fi inversate pe ecran.

Pe un terminal de tip HP, utilizați scp cu un parametru de număr de pereche de culori pentru a defini perechea de culori curentă.

Unele terminale permit modificarea valorilor culorilor:

• On a Tektronix-like terminal, the capability ccc may be present to indicate that colors can be modified. If so, the initc capability will take a color number (0 to colors - 1)and three more parameters which describe the color. These three parameters default to being interpreted as RGB (Red, Green, Blue) values. If the Boolean capability hls is present, they are instead as HLS (Hue, Lightness, Saturation) indices. The ranges are terminal-dependent.
• On an HP-like terminal, initp may give a capability for changing a color pair value. It will take seven parameters; a color pair number (0 to max_pairs - 1), and two triples describing first background and then foreground colors. These parameters must be (Red, Green, Blue) or (Hue, Lightness, Saturation) depending on hls.

On some color terminals, colors collide with highlights. You can register these collisions with the ncv capability. This is a bit mask of attributes not to be used when colors are enabled. The correspondence with the attributes understood by curses is as follows:

De exemplu, pe multe console IBM PC, atributul subliniere intră în conflict cu culoarea albastră din prim-plan și nu este disponibil în modul color. Acestea ar trebui să aibă o capacitate ncv de 2.

SVr4 curses nu face nimic cu ncv, ncurses îl recunoaște și optimizează ieșirea în favoarea culorilor.

Diverse¶

If the terminal requires other than a null (zero) character as a pad, then this can be given as pad. Only the first character of the pad string is used. If the terminal does not have a pad character, specify npc. Note that ncurses implements the termcap-compatible PC variable; though the application may set this value to something other than a null, ncurses will test npc first and use napms if the terminal has no pad character.

If the terminal can move up or down half a line, this can be indicated with hu (half-line up) and hd (half-line down). This is primarily useful for superscripts and subscripts on hard-copy terminals. If a hard-copy terminal can eject to the next page (form feed), give this as ff (usually control/L).

If there is a command to repeat a given character a given number of times (to save time transmitting a large number of identical characters) this can be indicated with the parameterized string rep. The first parameter is the character to be repeated and the second is the number of times to repeat it. Thus, tparm(repeat_char, 'x', 10) is the same as “xxxxxxxxxx”.

If the terminal has a settable command character, such as the TEKTRONIX 4025, this can be indicated with cmdch. A prototype command character is chosen which is used in all capabilities. This character is given in the cmdch capability to identify it. The following convention is supported on some Unix systems: The environment is to be searched for a CC variable, and if found, all occurrences of the prototype character are replaced with the character in the environment variable.

Terminal descriptions that do not represent a specific kind of known terminal, such as switch, dialup, patch, and network, should include the gn (generic) capability so that programs can complain that they do not know how to talk to the terminal. (This capability does not apply to virtual terminal descriptions for which the escape sequences are known.)

If the terminal has a “meta key” which acts as a shift key, setting the 8th bit of any character transmitted, this fact can be indicated with km. Otherwise, software will assume that the 8th bit is parity and it will usually be cleared. If strings exist to turn this “meta mode” on and off, they can be given as smm and rmm.

If the terminal has more lines of memory than will fit on the screen at once, the number of lines of memory can be indicated with lm. A value of lm#0 indicates that the number of lines is not fixed, but that there is still more memory than fits on the screen.

Dacă terminalul este unul dintre cele acceptate de protocolul terminalului virtual Unix, numărul terminalului poate fi indicat ca vt.

Media copy strings which control an auxiliary printer connected to the terminal can be given as mc0: print the contents of the screen, mc4: turn off the printer, and mc5: turn on the printer. When the printer is on, all text sent to the terminal will be sent to the printer. It is undefined whether the text is also displayed on the terminal screen when the printer is on. A variation mc5p takes one parameter, and leaves the printer on for as many characters as the value of the parameter, then turns the printer off. The parameter should not exceed 255. All text, including mc4, is transparently passed to the printer while an mc5p is in effect.

Defecțiuni și leziuni cerebrale¶

Terminalele Hazeltine, care nu permit afișarea caracterelor “~”» ar trebui să indice hz.

Terminalele care ignoră un salt de linie imediat după o încadrare am, cum ar fi Concept și vt100, ar trebui să indice xenl.

Dacă el este necesar pentru a elimina elementul evidențiat (în loc să scrieți pur și simplu text normal peste acesta), ar trebui să se utilizeze xhp.

Teleray terminals, where tabs turn all characters moved over to blanks, should indicate xt (destructive tabs). Note: the variable indicating this is now “dest_tabs_magic_smso”; in older versions, it was teleray_glitch. This glitch is also taken to mean that it is not possible to position the cursor on top of a “magic cookie”, that to erase standout mode it is instead necessary to use delete and insert line. The ncurses implementation ignores this glitch.

The Beehive Superbee, which is unable to correctly transmit the escape or control/C characters, has xsb, indicating that the f1 key is used for escape and f2 for control/C. (Only certain Superbees have this problem, depending on the ROM.) Note that in older terminfo versions, this capability was called “beehive_glitch”; it is now “no_esc_ctl_c”.

Alte probleme specifice ale terminalului pot fi corectate prin adăugarea mai multor capacități de forma xx.

Capcanele intrărilor lungi¶

Long terminfo entries are unlikely to be a problem; to date, no entry has even approached terminfo's 4096-byte string-table maximum. Unfortunately, the termcap translations are much more strictly limited (to 1023 bytes), thus termcap translations of long terminfo entries can cause problems.

The man pages for 4.3BSD and older versions of tgetent instruct the user to allocate a 1024-byte buffer for the termcap entry. The entry gets null-terminated by the termcap library, so that makes the maximum safe length for a termcap entry 1k-1 (1023) bytes. Depending on what the application and the termcap library being used does, and where in the termcap file the terminal type that tgetent is searching for is, several bad things can happen:

• some termcap libraries print a warning message,
• some exit if they find an entry that's longer than 1023 bytes,
• some neither exit nor warn, doing nothing useful, and
• some simply truncate the entries to 1023 bytes.

Some application programs allocate more than the recommended 1K for the termcap entry; others do not.

Each termcap entry has two important sizes associated with it: before “tc” expansion, and after “tc” expansion. “tc” is the capability that tacks on another termcap entry to the end of the current one, to add on its capabilities. If a termcap entry does not use the “tc” capability, then of course the two lengths are the same.

The “before tc expansion” length is the most important one, because it affects more than just users of that particular terminal. This is the length of the entry as it exists in /etc/termcap, minus the backslash-newline pairs, which tgetent strips out while reading it. Some termcap libraries strip off the final newline, too (GNU termcap does not). Now suppose:

• a termcap entry before expansion is more than 1023 bytes long,
• and the application has only allocated a 1k buffer,
• and the termcap library (like the one in BSD/OS 1.1 and GNU) reads the whole entry into the buffer, no matter what its length, to see if it is the entry it wants,
• and tgetent is searching for a terminal type that either is the long entry, appears in the termcap file after the long entry, or does not appear in the file at all (so that tgetent has to search the whole termcap file).

Then tgetent will overwrite memory, perhaps its stack, and probably core dump the program. Programs like telnet are particularly vulnerable; modern telnets pass along values like the terminal type automatically. The results are almost as undesirable with a termcap library, like SunOS 4.1.3 and Ultrix 4.4, that prints warning messages when it reads an overly long termcap entry. If a termcap library truncates long entries, like OSF/1 3.0, it is immune to dying here but will return incorrect data for the terminal.

The “after tc expansion” length will have a similar effect to the above, but only for people who actually set TERM to that terminal type, since tgetent only does “tc” expansion once it is found the terminal type it was looking for, not while searching.

In summary, a termcap entry that is longer than 1023 bytes can cause, on various combinations of termcap libraries and applications, a core dump, warnings, or incorrect operation. If it is too long even before “tc” expansion, it will have this effect even for users of some other terminal types and users whose TERM variable does not have a termcap entry.

When in -C (translate to termcap) mode, the ncurses implementation of tic(1) issues warning messages when the pre-tc length of a termcap translation is too long. The -c (check) option also checks resolved (after tc expansion) lengths.