Prezentare generală¶

Esențial pentru această interfață este o structură simplă de „rezultat” care reflectă un „element” plus valoarea acestuia (într-o uniune cu tipuri de limbaj C standard ca membri). Toate structurile „rezultat” sunt alocate și furnizate automat de bibliotecă.

Prin specificarea unei matrice de „elemente”, aceste structuri pot fi organizate ca o „stivă”, cu potențialul de-a produce multe rezultate cu un singur apel către funcție. Astfel, o „stivă” poate fi văzută ca o înregistrare cu lungime variabilă al cărei conținut și ordine sunt determinate exclusiv de utilizator.

Ca parte a acestei interfețe există doi enumeratori unici. Elementele „noop” și „extra” există pentru a păstra valorile utilizatorului. Ele nu sunt niciodată definite de bibliotecă, dar rezultatul „extra” va fi redus la zero cu fiecare interacțiune cu bibliotecă.

Fișierul pids.h va fi un document esențial în timpul dezvoltării programului utilizatorului. Acolo veți găsi elementele disponibile, tipul lor de returnare (numele membrului structurii „rezultat)” și sursa acestor valori. Acolo sunt de asemenea documentate enumeratori și structuri suplimentare.

Utilizare¶

Următoarele linii, ar fi o secvență tipică de apeluri la aceste interfețe.

1. fatal_proc_unmounted()
2. procps_pids_new()
3. procps_pids_get(), procps_pids_reap() sau procps_pids_select()
4. procps_pids_unref()

Funcția get este un iterator pentru PID-uri/TID-uri succesive, returnând acele „articole” identificate anterior prin new sau reset.

Două funcții asigură suport pentru rezultate variabile imprevizibile. Funcția reap adună date pentru toate procesele, în timp ce funcția select se ocupă de PID-uri sau UID-uri specifice. Ambele pot returna mai multe „stive” fiecare conținând mai multe structuri „rezultat”. Opțional, un utilizator poate alege să folosească sort pentru a sorta astfel de rezultate

Pentru a exploata orice „stivă” și pentru a accesa structuri „rezultat” individuale, este necesar un relative_enum, așa cum se arată în macrocomanda VAL definită în fișierul antet. Astfel de valori ar putea fi codificate ca: de la 0 la numitems-1. Cu toate acestea, această nevoie este de obicei satisfăcută prin crearea propriilor enumeratori corespunzători ordinii matricei „elemente”.

Avertismente¶

Interfața de program <pids> diferă de celelalte prin faptul că acele elemente de interes trebuie furnizate în timpul execuției new sau reset, acesta din urmă fiind unic pentru acest API. Dacă fie parametrul items, fie numitems este zero în timpul execuției new, atunci reset devine obligatoriu înainte de a lansa orice alt apel.

Pentru funcțiile new și unref, trebuie furnizată adresa unui indicator de structură info. Cu new, acesta trebuie să fi fost inițializat la NULL. Cu unref va fi reinițializat la NULL dacă numărul de referințe ajunge la zero.

Funcțiile get și reap folosesc parametrul which pentru a specifica dacă trebuie preluate doar sarcinile sau atât sarcinile cât și firele de execuție.

Funcția select necesită o matrice de PID-uri sau UID-uri ca these împreună cu numthese pentru a identifica procesele care urmează să fie preluate. Această funcție funcționează apoi ca un subset al lui reap.

Când se utilizează funcția sort, parametrii stacks și numstacked ar fi în mod normal cei returnați în structura „pids_fetch”.

În cele din urmă, o funcție fatal_proc_unmounted poate fi apelată înaintea oricărei alte funcții pentru a se asigura că directorul „/proc/” este montat. Ca atare, parametrul info va fi NULL și parametrul return_self zero. Dacă, totuși, unele elemente sunt dorite pentru programul emitent (un return_self altul decât zero), atunci apelul new trebuie să îl precedă pentru a identifica items și pentru a obține indicatorul info necesar.

Funcții care returnează un „int” (număr întreg)¶

O eroare va fi indicată printr-un număr negativ care este întotdeauna inversul unei valori binecunoscute a errno.h.

Succesul este indicat de o valoare de returnare zero. Cu toate acestea, funcțiile ref și unref returnează numărul de referințe curent al structurii info.

Funcții care returnează o „adres㔶

O eroare va fi indicată printr-un indicator de returnare NULL cu motivul găsit în valoarea formală errno (număr eroare).

Succesul este indicat de un indicator către structura numită. Cu toate acestea, dacă ceva supraviețuiește apelului fatal_proc_unmounted, NULL este întotdeauna returnat atunci când return_self este zero.