Scroll to navigation

LOSETUP(8) Administrare sistem LOSETUP(8)

NUME

losetup - configurează și controlează dispozitivele de buclă

REZUMAT

Configurează un dispozitiv de buclă:

losetup [opțiuni] -f|dispozitiv-buclă

Obține informații:

losetup [-l] [-a|dispozitiv-buclă

losetup -j fișier [-o poziția]

Recalibrează dimensiunea unui dispozitiv de buclă:

losetup -c dispozitiv-buclă

Detașează dispozitivul de buclă:

losetup -d dispozitiv-buclă ...

losetup -D

Împiedică afișarea dispozitivelor de buclă:

losetup --remove dispozitiv-buclă ...

DESCRIERE

losetup este utilizat pentru a asocia dispozitive de buclă cu fișiere obișnuite sau dispozitive de bloc, pentru a detașa dispozitive de buclă și pentru a interoga starea unui dispozitiv de buclă. Dacă se furnizează doar argumentul dispozitiv-buclă, se afișează starea dispozitivului de buclă corespunzător. Dacă nu se dă nicio opțiune, sunt afișate toate dispozitivele de buclă.

Rețineți că vechiul format de ieșire (adică losetup -a) cu șiruri de caractere delimitate prin virgule este depreciat în favoarea formatului de ieșire --list.

Este posibil să se creeze mai multe dispozitive de buclă independente pentru același fișier suport. Această configurare poate fi periculoasă, putând duce la pierderea datelor, coruperea acestora și suprascrierea lor. Utilizați opțiunea --nooverlap împreună cu --find în timpul configurării pentru a evita această problemă.

Configurarea dispozitivului în buclă nu este o operație atomică atunci când este utilizată cu --find, iar losetup nu protejează această operație prin nici un sistem de blocare. Numărul de încercări este restricționat intern la un maxim de 16. Se recomandă să se utilizeze, de exemplu, flock(1) pentru a evita o coliziune în cazurile de utilizare foarte paralelă.

OPȚIUNI

Argumentele dimensiunea și poziția pot fi urmate de sufixele multiplicative KiB (=1024), MiB (=1024*1024), și așa mai departe pentru GiB, TiB, PiB, EiB, ZiB și YiB („iB” este opțional, de exemplu, „K” are aceeași semnificație ca și „KiB”), sau sufixele KB (=1000), MB (=1000*1000) și așa mai departe pentru GB, TB, PB, EB, ZB și YB.

-a, --all

Afișează starea tuturor dispozitivelor de buclă. Rețineți că nu toate informațiile sunt accesibile pentru utilizatorii non-root. A se vedea și --list. Vechiul format de ieșire (așa cum este afișat fără --list) este depreciat.

-d, --detach dispozitiv-buclă...

Detașează fișierul sau dispozitivul asociat cu dispozitivul (dispozitivele) de buclă specificat(e). Rețineți că, începând cu Linux v3.7, nucleul utilizează „distrugerea leneșă a dispozitivelor”. Operația de detașare nu mai returnează eroarea EBUSY dacă dispozitivul este utilizat în mod activ de sistem, dar este marcat prin fanionul „autoclear” și distrus ulterior. Chiar dacă dispozitivul nu este utilizat, dispozitivul buclă poate fi distrus ulterior. Dacă trebuie să așteptați o eliminare completă a dispozitivului de buclă, apelați udevadm settle după losetup.

-D, --detach-all

Detașează toate dispozitivele de buclă asociate.

-f, --find [fișier]

Găsește primul dispozitiv de buclă neutilizat. Dacă este prezent un argument fișier, se utilizează dispozitivul găsit ca dispozitiv de buclă. În caz contrar, se afișează doar numele acestuia.

--show

Afișează numele dispozitivului de buclă atribuit dacă sunt prezente opțiunea -f și un argument fișier.

-L, --nooverlap

Verifică dacă există conflicte între dispozitivele de buclă pentru a evita situația în care același fișier de rezervă este partajat între mai multe dispozitive de buclă. Dacă fișierul este deja utilizat de un alt dispozitiv, se reutilizează acest dispozitiv în loc să se creeze unul nou. Opțiunea are sens numai cu --find.

-j, --associated fișier [-o poziția]

Afișează starea tuturor dispozitivelor de buclă asociate cu fișierul dat.

-o, --offset poziția

Începutul datelor este mutat poziție octeți în fișierul sau dispozitivul specificat. poziția poate fi urmată de sufixe multiplicative; a se vedea mai sus.

--loop-ref șir

Stabilește șirul de referință. Valoarea implicită retro-compatibilă este de a utiliza numele fișierului de copie de rezervă ca referință în apelul ioctl de configurare a buclei (aka nume_fișier_lo). Această opțiune poate suprascrie acest comportament implicit și poate stabili referința la șir. Referința poate fi utilizată de «udevd» în „/dev/loop/by-ref”. Nucleul Linux nu utilizează deloc referința, dar ar putea fi utilizată de unele utilități vechi care nu pot citi fișierul de copie de rezervă din sysfs. Referința poate fi citită numai de utilizatorul root (a se vedea --output +REF) și este limitată la 64 de octeți.

--sizelimit dimensiunea

Sfârșitul datelor este fixat la cel mult dimensiunea octeți după începutul datelor. dimensiunea poate fi urmată de sufixe multiplicative; a se vedea mai sus.

-b, --sector-size dimensiunea

Stabilește dimensiunea sectorului logic al dispozitivului de buclă în octeți (de la Linux 4.14). Opțiunea poate fi utilizată la crearea unui nou dispozitiv de buclă, precum și ca o comandă de sine stătătoare pentru a modifica dimensiunea sectorului unui dispozitiv de buclă deja existent.

-c, --set-capacity dispozitiv-buclă

Forțează controlorul de buclă să recitească dimensiunea fișierului asociat cu dispozitivul de buclă specificat.

-P, --partscan

Forțează nucleul să scaneze tabelul de partiții pe un dispozitiv de buclă nou creat. Rețineți că analizarea tabelului de partiții depinde de dimensiunile sectoarelor. În mod implicit, dimensiunea sectorului este de 512 octeți, în caz contrar trebuie să utilizați opțiunea --sector-size împreună cu --partscan.

-r, --read-only

Configurează un dispozitiv de buclă numai-pentru-citire.

--direct-io[=on|off]

Activează sau dezactivează In/Ieș directă pentru fișierul de rezervă. Valoarea implicită este off. Dacă se specifică fie --direct-io, fie --direct-io=on, se activează. Dar se poate furniza --direct-io=off pentru a o dezactiva în mod explicit.

-l, --list

Dacă se specifică un dispozitiv de buclă sau opțiunea -a, se afișează coloanele implicite fie pentru dispozitivul de buclă specificat, fie pentru toate dispozitivele de buclă; valoarea implicită este de a afișa informații despre toate dispozitivele. A se vedea, de asemenea, --output, --noheadings, --raw și --json.

-O, --output coloana[,coloana]...

Specifică coloanele care urmează să fie afișate pentru ieșirea --list. Utilizați --help pentru a obține o listă cu toate coloanele acceptate.

--output-all

Afișează toate coloanele disponibile.

-n, --noheadings

Nu afișează titlurile pentru formatul de ieșire --list.

--raw

Utilizează formatul de ieșire brut --list.

-J, --json

Utilizează formatul JSON pentru ieșirea --list.

--remove dispozitiv-buclă...

Elimină dispozitivul/dispozitivele de buclă specificat(e). Dispozitivul de buclă trebuie să fie nefolosit (să nu fie asociat cu niciun fișier de suport). Această opțiune elimină nodul dispozitivului din sistem. În majoritatea cazurilor, opțiunea --detach este suficientă pentru utilizarea normală. Consultați secțiunea CICLUL DE VIAȚĂ AL DISPOZITIVELOR DE BUCLĂ de mai jos.

-h, --help

Afișează acest mesaj de ajutor și iese.

-V, --version

Afișează versiunea și iese.

CICLUL DE VIAȚĂ AL DISPOZITIVELOR DE BUCLĂ

Dispozitivele de buclă trec prin mai multe stări pe parcursul ciclului lor de viață:

Crearea

Când losetup asociază un dispozitiv de buclă cu un fișier de suport, acesta creează automat nodul de dispozitiv (de exemplu, /dev/loop0) dacă acesta nu există deja. Acest lucru se întâmplă la cerere atunci când utilizați opțiuni precum -f sau când specificați în mod explicit un dispozitiv buclă. Dispozitivul este creat folosind comanda ioctl LOOP_CTL_ADD.

Detaşarea

Opțiunea -d (--detach) dezactivează asocierea fișierului de suport cu dispozitivul de buclă folosind comanda ioctl LOOP_CLR_FD. După dezactivare, nodul dispozitivului buclă rămâne în /dev și poate fi reutilizat pentru un alt fișier de suport. Folosiți lsblk -a pentru a afișa toate nodurile dispozitivelor buclă, inclusiv cele neutilizate.

Eliminarea

Opțiunea --remove elimină complet nodul dispozitivului de buclă din sistem folosind comanda ioctl LOOP_CTL_REMOVE. Dispozitivul trebuie mai întâi detașat (să nu fie asociat cu niciun fișier de suport). După eliminare, nodul dispozitivului dispare din /dev.

CRIPTARE

Cryptoloop nu mai este acceptat în favoarea dm-crypt. Pentru mai multe detalii, consultați cryptsetup(8).

STARE DE IEȘIRE

losetup returnează 0 în caz de succes, diferit de zero în caz de eșec. Atunci când losetup afișează starea unui dispozitiv în buclă, acesta returnează 1 dacă dispozitivul nu este configurat și 2 dacă a apărut o eroare care a împiedicat determinarea stării dispozitivului.

NOTE

Începând cu versiunea 2.37, losetup utilizează ioctl LOOP_CONFIGURE pentru a configura un nou dispozitiv de buclă printr-un singur apel ioctl. Versiunile vechi folosesc ioctlurile LOOP_SET_FD și LOOP_SET_STATUS64 pentru a face același lucru.

MEDIU

LOOPDEV_DEBUG=all

activează ieșirea de depanare.

LIBSMARTCOLS_DEBUG=all

activează ieșirea de depanare a libsmartcols.

LIBSMARTCOLS_DEBUG_PADDING=on

utilizează caractere de umplutură vizibile.

FIȘIERE

/dev/loop[0..N]

dispozitive de bloc buclă

/dev/loop-control

dispozitiv de control al buclei

EXEMPLU

Următoarele comenzi pot fi folosite ca exemplu de utilizare a dispozitivului de buclă.

# dd if=/dev/zero of=~/file.img bs=1024k count=10
# losetup --find --show ~/file.img
/dev/loop0
# mkfs -t ext2 /dev/loop0
# mount /dev/loop0 /mnt
...
# umount /dev/loop0
# losetup --detach /dev/loop0

AUTORI

Karel Zak <kzak@redhat.com>, pe baza versiunii originale de la Theodore Ts’o <tytso@athena.mit.edu>.

RAPORTAREA ERORILOR

Pentru rapoarte de eroare, folosiți sistemul de urmărire al erorilor <https://github.com/util-linux/util-linux/issues>.

DISPONIBILITATE

Comanda losetup face parte din pachetul util-linux care poate fi descărcat de la Linux Kernel Archive <https://www.kernel.org/pub/linux/utils/util-linux/>.

2026-06-08 util-linux 2.42.1