Scroll to navigation

ftime(3) Library Functions Manual ftime(3)

NUME

ftime - returnează data și ora

BIBLIOTECA

Biblioteca C standard (libc, -lc)

SINOPSIS

#include <sys/timeb.h>
int ftime(struct timeb *tp);

DESCRIERE

NOTĂ: Această funcție nu mai este furnizată de biblioteca GNU C. Utilizați în schimb clock_gettime(2).

Această funcție returnează ora curentă sub formă de secunde și milisecunde de la Epocă, 1970-01-01 00:00:00:00 +0000 (UTC). Timpul este returnat în tp, care este declarat după cum urmează:


struct timeb {

time_t time;
unsigned short millitm;
short timezone;
short dstflag; };

Aici time este numărul de secunde de la Epocă, iar millitm este numărul de milisecunde de la time secunde de la Epocă. Câmpul timezone este fusul orar local măsurat în minute de timp la vest de Greenwich (o valoare negativă indică minute la est de Greenwich). Câmpul dstflag este un fanion care, dacă este diferit de zero, indică faptul că ora de vară se aplică la nivel local în perioada corespunzătoare a anului.

POSIX.1-2001 spune despre conținutul câmpurilor timezone și dstflag că este nespecificat; evitați să vă bazați pe ele.

VALOAREA RETURNATĂ

Această funcție returnează întotdeauna 0 (conform POSIX.1-2001, iar unele sisteme documentează o returnare de eroare -1).

ATRIBUTE

Pentru o explicație a termenilor folosiți în această secțiune, a se vedea attributes(7).

Interfață Atribut Valoare
ftime() Siguranța firelor MT-Safe

STANDARDE

Niciunul.

ISTORIC

Eliminată în glibc 2.33. 4.2BSD, POSIX.1-2001. Eliminată în POSIX.1-2008.

Această funcție este învechită. Nu o utilizați. Dacă ora în secunde este suficientă, se poate utiliza time(2); gettimeofday(2) oferă microsecunde; clock_gettime(2) oferă nanosecunde, dar nu este la fel de răspândită.

ERORI

Primele versiuni ale glibc2 au o eroare și returnează 0 în câmpul millitm; glibc 2.1.1 este corectă.

CONSULTAȚI ȘI

gettimeofday(2), time(2)

TRADUCERE

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

2 mai 2024 Pagini de manual de Linux 6.8